Talentul, libertăţile şi curiozităţile lui Dumitru Gorzo

Jurnal cultural

În noiembrie s-a inaugurat noua galerie bucureşteană Spaţiul de Artă Contemporană, pe scurt /SAC – cu tot cu bara oblică mult folosită de când cu adresele de Internet, sugestia fiind că se expune „la SAC”, adică… „în SAC”, într-un „sac” cu oferte creative. Excelent plasată, în zona Palatului Regal, pe Strada General Berthelot, pe „breteaua” dintre Calea Victoriei şi Catedrala Sf. Iosif, la etajul unei porţiuni din micul front de vechi case negustoreşti cu un cat care s-au păstrat miraculos acolo, între construcţiile aristocratice de altădată şi dezvoltările ulterioare, postbelic-comuniste sau de după 1989. E o continuare a strategiei de management artistic a soţilor Irina şi Alex Radu, fondatori în 2012 ai Galeriei aiurart (cu minusculă!), care a funcţionat ani buni în zona Foişorului de foc, cu excelente rezultate. Partener de proiect e acum şi Silviu Pădurariu, în rol preponderent curatorial, sub titulatura colectivă Unrest/ Bucharest (pre englezeşte, deci ar fi vorba despre nişte „neliniştiţi”…). Echipa gestionează de ceva vreme şi micile, valoroasele expoziţii de la balconul interior al Librăriei Cărtureşti Carusel din Centrul Vechi, de pe Lipscani (reţeaua Cărtureşti fiind controlată de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, fratele lui Alex; acesta din urmă se ocupă şi de Editura Vellant şi de casa de discuri A&A).

La /SAC – intenţii ultranovatoare şi, cel puţin la start, vedetistice, după cum s-a văzut de la inaugurarea cu GORZO deACUM (vernisaj: 18 noiembrie 2018): ce mai imaginează şi ce mai lucrează Dumitru Gorzo (n. 1975, maramureşean cu studii de artă la Bucureşti, stabilit aici, de câţiva ani în pendulare între Capitala noastră şi New York-ul american). Între timp s-a deschis şi a doua expoziţie /SAC: FRICŢIUNI TENSIUNI CONTROVERSE CONVIEŢUIRI COEXISTENŢE CONCOMITENŢE, cu lucrări de Horia Bernea, Călin Dan, Teodor Graur, Iosif Király, Gheorghe Rasovszky şi Marian Zidaru (vernisaj: 7 aprilie 2019; îi va veni la un moment dat rândul la recenzare în Jurnalul cultural!).

Co-fondator în studenţie al grupului insurgent de tineri artişti Rostopasca, spre finele anilor ’90, Dumitru Gorzo s-a impus rapid, prin numeroase expuneri, de câteva ori pe an, în ţară şi apoi şi în străinătate, mai ales peste Ocean, la Slag Gallery, care l-a preluat în portofoliu, şi prin alte locuri. În Bucureşti a colaborat îndeaproape cu galeriile H’Art, HT003, aiurart şi altele. O amplă expunere precoce, în 2006, sub genericul bizar-aglutinant Indian Lava & Ritz Mood Guru Present Salve Fiat Romuli Nepus (succesiune de mai multe titluri de cicluri), în spaţiul principal, la etajul I plus supanta, al MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană, recunoaştere – practic – a statutului de „lider al noului val”. Desenator şi pictor dexter, foarte mobil, cu treceri fireşti şi spre obiectualisme şi alte exprimente formale, spre – de asemenea – proiecte cu implicare activă, „teatrală”, în happening-uri, în video-uri sau în intervenţii tip land art ori în acţiuni de stradă, talentat, impetuos, avangardist din fire, iconoclast, gata să sfideze toate regulile, inclusiv pe cele ale pudorii, dar şi cu periodice întoarceri nostalgice spre originile maramureşene, de unde vin şi siluete ţărăneşti desenate şi pictate realist, şi figuri umane ori animaliere distorsionate, fantastice, totemice, adeseori în versiuni caricaturale. Îi este proprie mai ales această din urmă marcă stilistică, de obicei susținută de tuşe groase, energice, apăsat-negre sau în culori vii, crude, sfidătoare, cu diverse alte ipostaze multiplicate în două şi în trei dimensiuni, pe suporturi tradiţionale sau imaginative, ca – de pildă – în nemaipomenitul Wunderkabinett din 2010, din camera de domiciliu privat al unui coleg, folosită scurtă vreme drept Galeria Laika, unde Gorzo a urcat pe cei patru pereţi o mulţime de figurine din imaginarul său debordant, cioplite în relief pe bucăţi de lemn plat şi atârnate peste tot, parietal, de parcă ar fi fost mici tablouri. Îl recunoaştem şi la polul celălalt, aparent „etnografic”, presupunând – de fapt – extracţii brutale din contextul arhaic, într-o atitudine polemică faţă de recuperările pioase de arhaicităţi. La fel sunt şi referinţele mitologice generale, latine: aşa e el, maramureşeanul bucureşteano-newyorkez de astăzi, cetăţean al lumii globalizate, liber să-şi folosească înzestrările cum vrea, fie că e, fie că nu e acceptat. Fermitatea gesturilor sale se vede şi în asemenea tuşe concrete şi opţiuni tematice, şi în acţiuni provocatoare precum expunerea de picturi şi desene explicit sexuale, ca-n expoziţia Still Life din 2004, în tandem cu Suzana Dan, când a ieşit cu scandal la propriu, şi-n grafitti-urile din Bucureşti şi Sibiu, şi-n happening-urile filmate, precum demolarea progresivă a unei case vechi, şi-n copleşitoarea livadă crestată cu figurinele decupate în tablă şi pictate, încastrate în crengi de pomi şi lăsate acolo ani de zile, timp în care arborii au crescut, până când le-a venit rândul la tăiere şi artistul i-a adus aşa, ca livadă culcată la pământ, cu emblemele sale totemice împlântate în ramurile îngroşate, într-o încăpere largă a Galeriei ARCUB din Hanul Gabroveni, în 2017.

La /SAC – GORZO deACUM, deci: improvizaţii de instalare în noul spaţiu, desene cu tuş negru realizate direct pe albul pereţilor sau pe hârtii cenuşii lipite pe folii strămutate din atelier şi expuse tot parietal, semne aplicate în câteva locuri direct pe tencuială, cu bidineaua muiată în pastă de ciment gri sau brună, stinghii scrilejite sau sculptate, date cu baiţ sau cu var, sprijinite în câteva locuri şi un soi de car fără roţi, în balans instabil, în mijlocul unei încăperi, sub privirile unui iepure uriaş, chinuit de o parodie de tortură. Cele mai interesante – suprafeţele ample, în prelungire, din cele două camere din faţă ale galeriei, cum intri dinspre scară, acoperite cu desene realist-abstracte, din liniaturi abundente, rapide, bestiariu şi ansamblu mecanomorf, într-un interregn aiuritor, amintind până la un punct amintitul „cabinet de curiozităţi”, în altă etapă, în altă figuraţie.

Grifonări de ins „inspirat”, foarte sigur pe el, cu poză – şi-ntre timp chiar şi cu operă, nu-i aşa?! – de „mare artist”. Încă tânăr, fireşte, la cei 44 de ani ai săi, vârstă la care li se spune de obicei creatorilor că încă aşteptăm de la ei „surprize”…

Comentarii




Ion Bogdan Lefter
Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic, profesor la Universitatea din Bucureşti, fondator şi conducător al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, fost director al Editurii Litera, fost director în România (Bucharest bureau chief) al postului american de radio Europa Liberă, secţia română.