Lupta de 20 de ani a României pentru credibilitate

82
5 minute de lectură

Lucrurile pot părea complicate, dar nu sunt chiar așa. Ratingul datoriei se referă la probabilitatea ca un stat să-și plătească obligațiile la timp și cu dobânda stabilită. O problemă de încredere. Și România a avut mult de luptat cu asta.

Ovidiu Nahoi

Un rating de credit ridicat indică o foarte mare probabilitate ca guvernul care emite obligațiunile să le răscumpere la timp. Investiția are, așadar, un mare grad de siguranță, dar și dobânda este mică. Pentru statul respectiv, avantajul este că se poate împrumuta ieftin, cu toate beneficiile care decurg de aici în privința stabilității financiare, a investițiilor și, bineînțeles, a dobânzilor la credite pe piața internă. Iar investitorul știe că-și poate plasa banii într-un loc considerat sigur.

Un rating mai mic înseamnă o probabilitate mai mică de a înapoia banii. Investiția în obligațiuni este mai riscantă, dar și dobânzile mai mari. Uneori, riscul merită, alteori, nu.

Statele respective trebuie să plătească dobânzi mai mari atunci când vor să se împrumute de pe piețele internaționale și de aici problemele: programe de dezvoltare mai costisitoare, dobânzi interne mai mari.

Trei agenţii principale domină piața de rating, deși nu sunt singurii jucători. Vorbim despre Moody’sStandard & Poor’s (S&P) şi Fitch.

Fiecare lucrează cu propriul sistem de punctaj, dar acestea sunt, în general, asemănătoare. Astfel, categoria AAA este cel mai ridicat punctaj, categoria B cuprinde economii și riscuri medii, iar C și D sunt locurile de care ar trebui să te ferești. Sau, cine știe, locurile în care poți obține câștiguri colosale, dacă ești un investitor experimentat și cunoști foarte bine contextele locale și regionale.

De la aderarea la Uniunea Europeană, România s-a aflat în categoria BBB, adică o poziție de mijloc, considerată de analiști ca având un echivalent de 55 de puncte pe o scală de la 1 la 100.

Un debitor cu un astfel de rating se consideră că are o capacitate adecvată pentru a-și îndeplini angajamentele financiare. Cu toate acestea, condiții economice defavorabile sau circumstanțe în schimbare pot conduce la o capacitate slabă de a-și îndeplini angajamentele financiare.

Vestea proastă este că România a mai trecut, recent, printr-o fază de depunctare, imediat după prăbușirea Lehman Brothers din 2008. Investitorii și-au pierdut atunci încrederea că România poate plăti la timp ratele de creditare, astfel că, de la BBB, România a ajuns, în sistemul S&P, în grupa BB+ cu tendință negativă – categoria investiții speculative, nerecomandate.

Ieșirea din criză a determinat revenirea României în categoria BBB-, în 2011, conform punctajului S&P. Cu alte cuvinte, România se dovedise vulnerabilă în circumstanțe dificile.

Privind la istoricul ratingurilor, vedem că România vine de undeva din străfundurile lipsei cronice de încredere și de-abia aderarea la Uniunea Europeană a dus la o creștere a cotei.

Anul 1996, unul electoral și sfârșitul unui ciclu de stagnare a reformelor economice, sub guvernarea lui Nicolae Văcăroiu, găsea România, conform S&P, la BB-. Ultima treaptă înainte de nivelul de investiții cu grad mare de risc. O amenințare vădită de retrogradare în această categorie s-a simțit în 1997, pe fondul disensiunilor tot mai mari din coaliția de centru-dreapta, ieșită învingătoare în alegerile din 1996.

Instabilitatea guvernamentală a făcut ca, în 1998, ratingul să coboare la B+, pentru ca, mai apoi, să ajungă chiar la B-, în toamna aceluiași an, când România era considerată ca fiind în pragul încetării de plăți.

A urmat o perioadă complicată din punct de vedere politic, cu două încercări ale minerilor conduși de Miron Cozma de a lua cu asalt Bucureștiul, în primele două luni din 1999. Apoi, peisajul politic regional s-a complicat, ca urmare a crizei kosovare și a bombardamentelor aliate împotriva Serbiei. De-abia sfârșitul anului avea să aducă o geană de lumină, odată cu summitul UE de la Helsinki, din decembrie, în care România avea să primească invitația de a deschide negocierile de aderare.

Însă în perioada de început a negocierilor, ratingul României a rămas în jurul nivelului B (investiții cu grad înalt de risc), cu perspective stabile sau pozitive. Din 2002, într-o perioadă de progres al negocierilor, de ieșire din regimul de vize și în pragul primirii invitației de aderare la NATO, România a urcat în categoria BB, pentru ca finalizarea negocierilor și aderarea la UE să o ridice la BBB.

Ultimele două decenii din viața României sunt o lecție despre cât de greu se recâștigă credibilitatea. Și despre cât va avea România de muncit pentru a reveni la o clasare mai bună, în cazul unei retrogradări.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele