Lupta pentru a reface economia lovită a Turciei

    100

    Turcia, în recesiune

    Ediția tipărită | Finanțe și economie – 14 martie 2019

    ÎN TIMPUL tulburărilor constituționale ale Turciei din 2016-2017, când președintele Recep Tayyip Erdogan a dejucat o lovitură de stat eșuată și a acumulat noi puteri politice (și prizonieri), reformatorii economici ai țării își aminteau de zilele mai bune. Ei vorbeau cu nostalgie despre o întoarcere iminentă la „setările de fabrică”. Turcia, credeau ei, avea o lipsă de politici de succes, de la care deviase recent și la care se putea întoarce repede, ștergând cu buretele orice greșeli de pe parcurs.

    În loc de asta, economia a suferit ceva asemănător cu o prăbușire de sistem. Împrumuturile excesive, unele dintre ele garantate de guvern, au contribuit la intensificarea inflației și la adâncirea deficitului de cont curent. Capacitatea băncii centrale de a reface ordinea a fost sugrumată de ostilitatea lui Erdogan față de politica monetară ortodoxă (el a comparat ratele dobânzilor cu instrumente de terorism). Atunci când guvernul s-a certat cu președintele Donald Trump legat de arestarea unui pastor american care lucra în Anatolia, investitorii străini (și mulți deponenți turci) și-au pierdut sângele rece. Moneda turcească, lira, a scăzut cu 40% față de dolar în primele opt luni ale lui 2018.

    Acea prăbușire a fost cumplită pentru numeroasele companii care se împrumutaseră în euro sau dolari: datoria corporatistă în devize străine reprezenta peste 35% din PIB-ul din 2018. Sute de firme au intrat de atunci în incapacitate de plată sau au recurs la konkordato, o reeșalonare a datoriilor aprobată de tribunal, care le permite să evite declararea falimentului. Printre ele se află francizele turcești ale Gloria Jean’s Coffees, deținute de Haci Sayid, un lanț de cafenele fondat de doi frați care fac baclavale din 1968.

    Întreaga dimensiune a distrugerii a devenit mai clară pe 11 martie, când Turcia a raportat ultimele cifre legate de PIB. Ele arată că economia s-a contractat cu 3% în al patrulea trimestru al lui 2018, față de anul precedent (vezi graficul). Căderea a fost chiar mai dură decât era de așteptat. Dar în orice caz, ea nu dă măsura întreagă a suferinței. O proporție neobișnuit de mare din acest produs diminuat a fost exportată spre străini, în loc să se bucure de ea cei din interior. Consumul casnic, o măsură mai bună pentru plăcere și durere, s-a redus cu aproape 9%.

    Turcia, PIB, schimbare % față de anul precedent

    Totuși, criza a obligat guvernul să își reseteze politicile macroeconomice imprudente. Numirea, în iulie, a lui Berat Albayrak, ginerele președintelui, în funcția de ministru de finanțe nu a fost un semn bun. Pentru moment însă, dinamica familiei pare să lucreze în favoarea economiei, ajutând la reconcilierea lui Erdogan cu necesitatea unei rețineri monetare și fiscale. În cele din urmă, băncii centrale i s-a permis să își scoată din teacă instrumentele teroriste și să mărească ratele dobânzilor. Guvernul și-a asumat, de asemenea, ținte fiscale ambițioase, care vor necesita tăieri de pensii și amânarea investițiilor, pentru a diminua deficitul bugetar.

    Fluxul de credite a fost drastic redus, importurile s-au prăbușit, iar exporturile au explodat. Contul curent a trecut chiar pe surplus timp de patru luni la rând, din august până în noiembrie, pe măsură ce Turcia primea mai mulți turiști străini și mai puține mărfuri străine. Această re-echilibrare a contribuit la revigorarea lirei, care a crescut cu 28% de la finele lui august până la sfârșitul lui ianuarie.

    Cât de mult va trece însă până când stabilitatea se va transforma în creștere? Din nefericire, o economie se poate reseta la fel de ușor ca un telefon inteligent. Proasta gestionare din trecut tinde să se închisteze în circuite. Publicul turc, de pildă, nu va uita ușor erodarea lirei de anul trecut. Turcii își țin acum aproape jumătate din depozite în devize străine. Iar banca centrală va trebui să mențină ratele dobânzilor înalte un timp anume încă, pentru a convinge oamenii că poate stăpâni inflația, care rămâne la aproape 20%. În nerăbdarea sa, guvernul a recurs la deschiderea de standuri de alimente subvenționate în marile orașe, pentru a reduce creșterea prețului produselor de băcănie, pe care Albayrak a numit-o „terorism alimentar”.

    Inflația ar trebui să scadă în continuare spre finele anului, pe măsură ce dispar efectele declinului lirei. Creditarea începe deja să se învioreze, condusă de băncile de stat. Și unii indicatori timpurii pentru 2019 sugerează că ritmul contracției economice începe să încetinească. Banca BBVA consideră că creșterea va reveni în a doua jumătate a anului, lăsând economia cu 1% mai mare decât anul trecut.

    O revenire ciclică nu va rezolva, totuși, problemele legate de viitorul Turciei pe termen mai lung. E greu de susținut acum că politicile prietenoase cu piața, pe care le-a îmbrățișat partidul lui Erdogan din 2002 până în 2011, reprezintă modul automat al economiei. La urma urmelor, populismul și sistemul clientelar din ultimii ani nu sunt ceva nou pentru Turcia. Un mod similar de proastă gestionare și-a ridicat capul de multe ori înainte de criza financiară din 2001, iar promisiunea aderării la Uniunea Europeană a motivat un deceniu de reforme. Poate că populismul, nu liberalismul, reprezintă setările de fabrică pentru Turcia, la care s-a întors, la urma urmelor.


    Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, cu titlul „Setare implicită”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele