După aproape trei decenii de dispute diplomatice cu Grecia, Macedonia și-a schimbat oficial denumirea în „Republica Macedonia de Nord“, putând în sfârșit să-și îndeplinească visul de aderare la NATO. Timp îndelungat, Grecia s-a opus schimbării de nume, considerând-o a fi o formă de revendicare teritorială, informează The Guardian.
Republica Macedonia de Nord a marcat evenimentul printr-o ceremonie în cadrul căreia a fost arborat steagul Alianței Nord-Atlantice. „Trăiască Republica Macedonia de Nord!“, a spus premierul macedonean, Zoran Zaev (foto), precizând că s-a atins „un ideal istoric“.
Ca urmare a tratatului semnat de Skopje și Atena privind schimbarea numelui, Macedonia poate să adere la NATO. Până în prezent, aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană și NATO a fost blocată de Grecia, care a refuzat să accepte numele țării, considerând că reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă același nume.
Etapa următoare pentru aderarea Republicii Macedonia de Nord la NATO presupune ratificarea protocolului de aderare de către fiecare stat membru.