Mai-binele de peste Prut

141
5 minute de lectură

Mari schimbări în Republica Moldova, începând din memorabila zi de 8 iunie 2019. Evenimente-şoc. Răsturnări incredibile de situaţie. Coaliţie-surpriză în Parlament, realizată cu medierea marilor actori politici internaţionali. Preşedintele Igor Dodon desemnează un nou prim-ministru, pe Maia Sandu, echipa e pregătită şi depune pe loc jurământul, în faţa şefului statului. Curtea Constituţională, obedientă faţă de vechea putere executivă, inventează un argument pentru a invalida acţiunile Parlamentului, căruia-i anunţă dizolvarea, simultan cu suspendarea preşedintelui republicii. Cei vizaţi nu recunosc validitatea deciziilor, dar nici cabinetul ultimilor ani, condus de Pavel Filip, nu se retrage, încât ţara are două guverne paralele. Risc de destabilizare a statului, poate şi de confruntări din categoria războaielor civile. Ameninţări de-o parte şi de alta, invocări ale legalităţii, diatribe. După o săptămână de tensiune maximă, pe 14 iunie, vechiul cabinet va demisiona, totuşi.

Cu amănunte şi mai teribile, scandaloase ori nemaipomenit de „pitoreşti”, dacă situaţia n-ar fi fost atât de periculoasă. Pe 8 iunie, Parlamentul nou ales se reuneşte într-o clădire părăsită de funcţionari, deconectată electric şi informatic. Informaţii reale şi false, zvonuri, manipulări. Sunt scoase la iveală înregistrări compromiţătoare pentru preşedinte, de fapt şi pentru conlocutorul din imagini, şi anume liderul fostei majorităţi de guvernare şi al reţelelor mediatice care fac dezvăluirea. Prinse între cele două guverne paralele, „forţele de ordine” acţionează legal-ilegal, bruscându-l pe noul ministru de Interne, în a cărui subordine ar trebui să se afle. În zona centrală a Capitalei sunt aduşi cu autobuzele manifestanţi care „apără ţara”. Instalaţi în corturi pentru a „rezista”, ei nu par să ştie – de fapt – ce se-ntâmplă, oferindu-le ziariştilor răspunsuri involuntar-comice. De prin ministere şi din alte instituţii se-aude că se „lucrează” intens, 24 de ore din 24, la distrugerea unor documente care-ar putea fi utile în procese ulterioare. Într-o noapte, într-alta, pe aeroportul din Chişinău aterizează avioane misterioase, decolate apoi spre destinaţii incerte. Dispare, tot pe calea aerului, şi liderul-„păpuşar” al guvernului demisionar, după care va urma extragerea rapidă a „susţinătorilor” din stradă, cu aceleaşi autobuze care-i transportă către localităţile de unde-au fost aduşi.

Ce s-a-ntâmplat de fapt?!

Alegerile parlamentare din 24 februarie, validate de Curtea Constituţională pe 9 martie, au produs o Adunare legislativă cu trei mari grupări politice: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova – PSRM, pro-rus, al preşedintelui Dodon, votat de 31,15% dintre cetăţenii care s-au prezentat la urne, Blocul electoral ACUM, pro-european, compus din Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr” – PPPDA, condus de Andrei Năstase, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate – PAS, al Maiei Sandu, cu 26,84%, şi Partidul Democrat din Moldova – PDM, de guvernare, dominat de Vladimir (Vlad) Plahotniuc, cu 23,62%. Ultimul, partidul şi mai ales liderul, de orientare formal-europeistă, „capturase” treptat statul, în forme care deveniseră insuportabile: control „oligarhic” asupra politicii, până la invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinăului, câştigate de Andrei Năstase, asupra justiţiei şi a Curţii constituţionale, asupra economiei, asupra unei bune părţi a spaţiului mediatic, cu tentacule întinse peste tot. Şi cu datele suplimentare ale spaţiului aşa-numit „post-sovietic”: implicare masivă a Rusiei, corupţie, culise sordide ale politicii ş.a.m.d. Alegerile prezidenţiale din octombrie-noiembrie 2016 au ridicat şi ele mari semne de întrebare, Maia Sandu fiind intens denigrată în campanie, sabotată cu false informaţii denigratoare, poate şi furată discret la urne, scorul său din turul al II-lea urcând până la 47,89%. Într-un stat mic, în care cei doi finalişti au strâns nu mai mult de circa 1.600.000 de voturi (834.081, respectiv 766.593). Într-o societate care s-a evoluat şi ea mult în cei 28 de ani de autonomie.

Conform Constituţiei, formaţiunile intrate în noul Parlament au avut la dispoziţie 3 luni pentru formarea unei majorităţi. Dintre cele 3 grupări mari, s-au înţeles până la urmă pro-europeiştii şi socialiştii pro-ruşi, reuniţi „împotriva naturii”, sub stindardul necesităţii de a „deoligarhiza” ţara. Blocul ACUM a preluat conducerea guvernului şi principalele portofolii, PSRM-ului revenindu-i conducerea Legislativului. Cea mai discutată faţetă a subiectului: acordul internaţional „multilateral” de care se bucură actualele schimbări de la Chişinău. Se întâlniseră acolo în prealabil înalţii reprezentanţi ai principalelor forţe interesate de situaţia din regiune, şi anume Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, care au şi susţinut apoi noua majoritate. Conform interpretărilor celor mai radicale, asistăm la o catastrofă: Basarabia a fost „preluată” de Rusia, „căzând” sub dominaţia lui Vladimir Putin etc. Mai mult decât până acum?! Conflictul Putin-Plahotniuc nu e unul de incompatibilitate structurală: până la un punct, seamănă cu cel care a-ncheiat prietenia Putin-Mihail Hodorkovski. Preşedintele rus are excelente relaţii cu „oligarhii” care-l susţin şi-l finanţează, doar cei care încep să nu mai răspundă la comenzi fiind „executaţi”. Până pe 8 sau pe 14 iunie, pro-europenii şi unioniştii basarabeni erau excluşi de la putere. Acum deţin controlul asupra guvernului. Aşa să arate un regres, un eşec politic?! Sau avem dificultăţi în a recunoaşte mai-binele, fie şi parţial, fie şi fragil?

De reflectat şi asupra diferenţei esenţiale dintre perspectiva bipolară asupra regiunii şi a lumii, moştenire a „războiului rece”, conform căreia Rusia rămâne „duşmanul etern” al Occidentului, şi viziunea multipolară, a echilibrelor mereu renegociate, inclusiv cu acei parteneri globali cu mai vechi ori mai recente comportamente nedemocratice, pentru a nu mai adăuga şi alte calificative…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele