Mai multă sau mai puțină Europă?

Charlemagne

69
8 minute de lectură

UE trebuie să se integreze mai mult — sau să lase statele să se salveze singure

Foto: Parlamentul European

„MAI MULTĂ EUROPĂ” este invariabil mantra celor mai devotați fani ai Uniunii Europene. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îndrăgește în special această frază, de obicei ca o soluție pentru chestiunile presante de geopolitică ale zilei. Răspunsul pentru o Chină în ascensiune? Mai multă Europă. Un răspuns pentru un Washington care o ia razna? Mai multă Europă. „Lumea cere mai multă Europă”, a declarat doamna von der Leyen după ce a fost desemnată vara trecută. „Lumea are nevoie de mai multă Europă.”

Confruntată cu pandemia Covid-19, totuși comisia a optat până acum pentru o tactică diferită: mai puțină Europă. S-a concentrat pe ținerea UE departe din calea guvernelor naționale. Regulile fiscale sunt abandonate pe tăcute, permițând guvernelor naționale să cheltuiască sume eroice pentru a se lupta cu criza. Regulile de ajutor de stat, care nu permit guvernelor să inunde firmele lor favorite cu bani, sunt relaxate. Aproximativ 37 de miliarde de euro, în fonduri alocate pentru proiecte structurale care fac obiectul activităților zilnice ale bugetului UE, acum pot fi cheltuite pentru a ține oamenii în viață.

Dintr-un anumit punct de vedere, Covid-19 sabotează logica pentru „mai multă Europă”. În centrul ei era o credință că un organism precum UE era singurul mijloc de supraviețuire într-o lume globalizată. Prin comparație, statul național tipic – dezvoltat pentru a ne feri de starea naturală mizerabilă Hobbesiana – pare depășit și aproape vulgar. O pandemie, însă, este o lovitură dură venită din acest trecut urât. UE a evoluat pentru a se confrunta cu o lume postmodernă, în care granițele dispăreau, iar piețele conduceau. Pandemiile sunt o problemă premodernă, rezolvată cel mai bine cu instrumentul care a adus ordine într-o lume sălbatică: statul modern.

A proteja siguranța oamenilor este, înainte de toate, principala preocupare a statului. Sănătatea ține de guvernele naționale, conform tratatelor UE. Crizele precedente europene s-au dezvoltat în interiorul crăpăturilor dintre responsabilitățile naționale și cele ale UE. Uniunea monetară fără o uniune fiscală a lăsat o rană care s-a infectat. Introducerea unei zone Schengen fără un sistem funcțional de azil la nivel european a fost un alt exemplu de federalism copt pe jumătate. Adeseori, Bruxelles-ului îi rămâne responsabilitatea unei teme, dar nu și puterea de a face ceva. În acest sens, responsabilitatea este clară. Acțiunile guvernelor naționale vor determina câte din ele vor supraviețui sau muri. A te plânge că UE eșuează în a te ajuta pe chestiuni privind sănătatea este ca și cum ai cumpăra o pisică și a te plânge când nu îți aduce înapoi un băț pe care i-l arunci.

Când nu urmărește „mai puțină Europă”, UE poate fi cea mai eficientă menținând aceeași cantitate de Europă. Fiecare țară se va confrunta simultan cu poveri colosale asupra serviciilor de sănătate. O piață unitară funcțională ar putea să producă echipamente medicale mai eficient decât dacă statele merg fiecare pentru ele. Însă acuzații de acumulare a proviziilor zboară deja, în timp ce blocaje de trafic se înmulțesc la frontierele intra-UE, după ce țările panicate și-au închis granițele. Dacă bunurile dispar și piețele intră în colaps într-o criză, atunci autarhia de modă veche începe să devină atractivă și alura sistemului european de comerț facil se diminuează. A preveni guvernele naționale de la a lucra în mod activ unul împotriva altuia ar fi un triumf suficient pentru Bruxelles.

Pentru optimiști însă, acesta este un moment perfect pentru mantra „mai multă Europă”. Așa-numitele obligațiuni corona (coronabonds) ar permite statelor suferinde din zona euro să se finanțeze prin datorii garantate de întregul bloc. O astfel de idee este adeseori menționată ca o cură pentru bolile zonei euro. Țări precum Italia, ale cărei costuri de împrumut au luat-o în sus, iubesc ideea; cele care probabil ar ajunge să plătească, precum Olanda sau Germania, au fost mult mai puțin entuziaste în trecut. Atitudinile s-ar putea schimba. O pandemie vine fără bagajul moral al împrumutării și al caricaturilor cu italienii iresponsabili care trăiesc pe datorie. Este un dezastru natural pe care îl îndură cu toții.

Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, și-a făcut partea ei pentru „mai multă Europă”. A lansat un program de 750 de miliarde de euro de cumpărări de obligațiuni pe 18 martie. Spre deosebire de schemele precedente ale băncii centrale, datoria greacă, exclusă în trecut, acum va fi eligibilă de a fi cumpărată. După ratarea răspunsului său inițial la criză, șefa BCE, Christine Lagarde, a emis o garanție întârziată: „Nu vor exista limite pentru angajamentul nostru față de euro”. Declarația era un omagiu adresat mantrei predecesorului ei, Mario Draghi, care a spus că va face „orice ar fi necesar” pentru a salva moneda euro.

Însă nu toți liderii UE sunt fericiți de a prinde momentul „mai multă Europă”. Unii sunt nerăbdători. Președintele francez, Emmanuel Macron, a aplaudat BCE și a cerut „o mai mare solidaritate financiară” în zona euro. Alți lideri au rămas tăcuți. În întâlnirile din spatele ușilor închise, liderii UE au convenit să păstreze expresiile precum „orice ar fi nevoie” iubite de BCE, însă au oferit puține acțiuni pentru a susține aceste cuvinte. Pentru moment, fraza este folosită în același fel în care copiii spun „Sesam, deschide-te!”. Politica monetară este numai jumătate din soluție. Un răspuns fiscal coordonat la un nivel european este încă necesar pentru ca liderii să rezolve problema. Nu este încă garantat să se întâmple.

Leviathan-ul dezlănțuit

Foto: Parlamentul European

Dacă liderii europeni resping „mai multă Europă” la nivel fiscal, atunci cel puțin ar trebui să scoată lanțurile care țin Leviathan-ul. Înlănțuirea statului nu a fost o schemă liliputană a birocraților înguști la minte. UE a ținut în frâu cele mai rele impulsuri ale guvernelor naționale, întâi în numele păcii, legând economiile atât de strâns între ele, încât războiul a devenit imposibil; apoi, cu scopul prosperității, oprindu-le de la a acumula deficite uriașe sau de la a băga sume nebune de bani în companii aeriene doar pentru că aveau steagul național pe cozile avioanelor. Deficitele și cepurile sunt mici probleme în fața morții pe scară largă. Statul trebuie să fie dezlegat.

Covid-19 va oferi cel mai brutal test nu pentru UE, ci pentru statele membre ale Europei. Fără ca UE să se lege în cele din urmă din punct de vedere fiscal, va fi la latitudinea statelor, individual, să scrie cecurile care să oprească economiile lor de la a se sufoca. Statele vor fi cele care au de-a face cu bolnavii. Statele vor fi învinovățite de cei îndurerați. „Mai multă Europă” oferă o soluție incitantă pentru cea mai recentă criză a UE. Însă „mai puțină Europă” ar putea avea și ea rolul său. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite, sub titlul „Europa, mai multă sau mai puțină”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele