Mandatul Laurei Codruţa Kovesi “încetează începând de astăzi”

Laura Codruţa Kovesi a apreciat ca decretul de revocare semnat de presedintele Iohannis "lasă un mare semn de întrebare".

83
1 minut de lectură

Laura Codruţa Kovesi a declarat că mandatul ei în funcţia de procuror-şef al DNA încetează de luni, 9 iulie, după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a semnat decretul de revocare.

“După cum ştiţi, preşedintele României a emis decretul de revocare din funcţia de procuror- şef al DNA.

“Aşadar, mandatul meu încetează începând de astăzi”, a spus Laura Codruţa Kovesi, într-o conferinţă de presă.

Ea a apreciat ca decretul de revocare “lasă un mare semn de întrebare”.

“Nu comentez decizia Curţii Constituţionale, însă aş vrea să arăt că motivarea sugerează că procurorii ar putea fi în viitor subordonaţi ministrului Justiţiei şi, de aceea, cred că o clarificare rămâne în continuare necesară”, a mai spus Laura Codruţa Kovesi.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătoarea de cuvânt al presedintiei, Mădălina Dobrovolschi.

Revocarea survine dupa ce coalitia de guvernare l-a amenintat pe presedintele Iohannis cu suspendarea in cazul in care nu aplica o decizie a Curtii Constitutionale care o privea pe sefa DNA.

CCR constatase că există conflict între puteri în cadrul respingerii revocării, iar în motivarea pe care Curtea Constituţională a dat-o publicităţii se arăta că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele