Marea Britanie ar putea avea curând prima universitate falimentară 

Va avea oare guvernul curajul să o lase să se scufunde?

236
6 minute de lectură


Ediția tipărită | Marea Britanie

8 noiembrie 2018

UNIVERSITĂȚILE DIN ANGLIA au fost definite de mult de arhitectura lor, de la turlele visătoare de la Oxford, la universitățile din cărămidă roșie construite după Revoluția Industrială, la politehnicile care au apărut peste tot, după anii ’60. Cei care vizitează azi un campus vor vedea probabil o altă serie mare de clădiri în curs de construcție. De data aceasta, sticla și oțelul sunt materialele principale, uneori însoțite de placaje în culori pestrițe.

Avântul construcțiilor reflectă o bătălie pentru a-i atrage pe studenți, care pune o presiune crescândă pe finanțele universităților. Ele primesc de două ori mai mult per student decât primeau acum două decenii. Dar sporirea cheltuielilor înseamnă că ele acumulează totuși datorii. Cele peste 130 de universități din Marea Britanie datorează aproape 12 miliarde de lire, față de circa 5 miliarde de lire în 2012, potrivit unor estimări efectuate de Reuters. În 2016-2017, cel mai recent an de la care sunt disponibile date, 19 universități au avut deficite, comparativ cu 6 în anul precedent. Se spune despre câteva că sunt în pragul falimentului. Unele care sunt în stare mai bună se gândesc dacă să preia o universitate vecină daca s-ar ivi ocazia.

Concurența pentru studenți este consecința intenționată a unei serii de reforme introduse de coaliția Conservatori-Liberali în 2010-2015, care avea drept scop să aducă mai mulți oameni spre educația superioară, în același timp împingând universitățile să dea mai multă atenție predării. Reforma titlurilor a triplat aproape taxele pe care universitățile le puteau cere studenților, la 9.000 de lire pe an. Un motiv pentru ridicarea acestui plafon a fost să le furnizeze universităților venituri cu care să se poată împrumuta. David Willetts, ministrul universităților de la acea vreme, scria că „finanțatorii ne spuneau mereu că bilanțurile contabile ale universităților erau foarte conservatoare”.

O schimbare mai puțin remarcată, dar mai importantă a fost eliminarea limitelor numărului de studenți pe care îi puteau admite universitățile. Dar fiind că acum se bazează pe taxele studenților pentru mare parte din veniturile lor, universitățile sunt dornice să îi atragă. Și dat fiind că nu mai sunt restricții la admitere, cele mai atractive universități pot să aducă studenți de la restul. Asta explică de ce împrumuturile au fost cheltuite mai ales pe amenajarea campusurilor. La o zi cu porțile deschise, „cum judeci dacă o universitate e bună sau proastă?”, întreabă un oficial dintr-o universitate. „Nu poți să judeci conținutul cursurilor, așa că folosești sălile de lectură sau terenurile de sport drept imagine reprezentativă.”

După criza financiară, împrumuturile bancare au secat. Universitățile au trebuit așadar să se întoarcă spre piețele de capital. Universitățile din Leeds, Liverpool, Cardiff, Manchester, Cambridge și Oxford au profitat toate de dobânzile joase, emițând obligațiuni publice, pentru a strânge 250-750 milioane de lire fiecare. Universitățile mai puțin prestigioase s-au orientat spre investitori particulari, cum sunt asigurătorii și fondurile de pensii, în tranzacții cu scadențe mai mici.

Universitățile cu cele mai slabe clasificări se chinuie să găsească investitori. Ele sunt și cele care înregistrează cele mai mari deficite (vezi tabelul). Unele instituții recunosc că sunt condiții dificile: educația superioară „a devenit condusă de piață și din ce în ce mai competitivă”, spune Universitatea din Bradford. Alții se referă la circumstanțe particulare. Universitatea St. Mary’s, de pildă, spune că deficitul său „a fost planificat și focalizat pe investiții în domenii de creștere și pe experiența studenților”.

Menghina e gata să se strângă. O scădere inexplicabilă în rata natalității la începutul mileniului înseamnă că între 2017 și 2020, numărul celor de 18 la 20 de ani se va reduce cu 150.000, ceea ce înseamnă mai puțini clienți potențiali. Eforturile guvernului de a reduce imigrația va face să fie dificil de recrutat studenți din străinătate, pentru a compensa deficitul. O analiză viitoare a finanțării învățământului superior ar putea recomanda reducerea taxelor de educație. În plus de asta, universitățile se așteaptă să trebuiască să își majoreze contribuțiile la programele de pensii. Unele vor „ajunge la punctul în care este greu de făcut mai multe economii eficiente”, spune Steven West, prorector al Universității din Vestul Angliei. „Ne va izbi un șoc.”

Majoritatea universităților vor trece peste el. Jason Rothenberg de la MetLife Investment Management, un manager de active instituționale, spune că o atracție pentru împrumuturile către universitățile engleze este buna supraveghere guvernamentală din partea unui nou organism de reglementare, Oficiul pentru Studenți (OFS). Acesta ar trebui să fie conștient de dificultăți înainte ca ele să apară, deoarece verifică finanțele tuturor instituțiilor înregistrate. Consiliile universităților trebuie să monitorizeze și ele finanțele instituției lor. Dar unii din acest sector admit că universitățile mici, fără distincții, se pot chinui să atragă membri ai consiliilor de calibru suficient pentru acest lucru.

Premisa pentru unele universități și unii împrumutători a fost că dacă o universitate are probleme, guvernul o va salva. Pe 6 noiembrie, Sir Michael Barber, președintele OFS, a spus că nu. „Acest gen de gândire, nu departe de ideea „prea mare ca să cadă” comună printre bănci, va duce la o proastă luare a deciziilor și la lipsa disciplinei financiare, fiind incompatibilă cu principiul autonomiei universitare și nefiind în interesul pe termen lung al studenților”, a avertizat el. Scopul organismului de reglementare va fi să îi protejeze pe studenți, nu universitățile, poate transferându-i în altă instituție sau organizând o preluare a celei existente. Săptămâna aceasta, Sam Gyimah, ministrul universităților, a spus că nu este treaba guvernului „să salveze universitățile când iau decizii financiare nechibzuite”.

Are, cu siguranță, dreptate. Dar va avea oare guvernul curajul să lase o universitate să se scufunde? Ar fi acuzat că a permis vânzări abuzive către studenți. Unele dintre cele mai vulnerabile universități sunt în zone ale țării unde locurile de muncă bune sunt rare. Cu toate acestea, una dintre cerințele impuse de OFS este ca universitățile să elaboreze planuri pentru ce se va întâmpla cu studenții lor în eventualitatea falimentului unei universități. Până acum, prea mulți au considerat asta ca pe un exercițiu birocratic, spune Sir Michael. De fapt, avertizează el, „este un element esențial al sistemului”.

Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „After the boom, the bust”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele