Marea Britanie introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte din 2021. Muncitorii români din construcții sunt în pericol

162
2 minute de lectură

Marea Britanie introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte din 2021, The Guardian scriind că ministrul de Interne, Priti Patel, vrea să scape de muncitorii în construcţii din România.

Companiile britanice spun că sistemul va agrava şi mai tare criza de personal, în condițiile în care pentru imigrare, un muncitor are nevoie de 70 de puncte.

„Vom putea să îi aducem pe cei mai inteligenţi şi pe cei mai buni, oameni care pot contribui la dezvoltarea economiei şi a ţării”, spune Priti Patel.

Un moderator radio a precizat, însă, că Patel nu ar fi fost în regat dacă regulile se aplicau şi părinţilor ei. „Părinţii dumneavoastră au venit din Uganda, înţeleg, şi au avut un mare succes aici. Ei nu s-ar fi calificat, nu? Este un sistem diferit faţă de ce a fost în trecut”.

Noile reguli spun că muncitorii trebuie să câştige cel puţin 25.600 de lire sterline pe an. În prezent, cei mai mulţi români nici nu se apropie de pragul ăsta.

„Este o lovitură devastatoare. Nu înţeleg cum se va descurca Guvernul. Ei ştiu că avem deja o criză de recrutare în asistenţa socială”, spune Mike Padgham, director centru pentru persoane cu boli mintale

Noul sistem prevede acordarea a 20 de puncte dacă solicitatul are ofertă de muncă şi încă 20 dacă slujba este în domeniul în care are diplomă. Încă 10 puncte sunt pentru un nivel de engleză la nivelul meseriei. Alte 20 de puncte se dau pentru cei ce vin să lucreze într-un domeniu pentru care nu se găsește personal, ca agricultura sau îngrijirea persoanelor, iar 10 puncte se dau dacă salariul este corespunzător.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele