Zilele trecute, un taximetrist a reușit să mă surprindă. Mă pregăteam să cobor din mașină, ajunsesem la destinație, și i-am cerut bonul fiscal. Șoferul mi l-a dat, dar a însoțit gestul său de o explicație. Mi-a spus că aparatul său fiscal, la fel ca și celelalte electronice, sunt legate direct la ANAF, adică la fisc. M-am mirat și mi-am exprimat îndoiala. Taximetristul a dat puțin înapoi, dar și eu, și șoferul de taxi aveam deja propriile noastre îndoieli.

Ceea ce știu sigur este că sistemul transmiterii tranzacțiilor direct către fisc nu funcționează în cazul comercianților. Motivul? Serverele ANAF nu au capacitatea de a primi informațiile de la companii. Recent, mass-media a scris că abia acum Ministerul Finanțelor pregătește o licitație pentru achiziția de echipamente digitale, adică de servere.

Chiar dacă statul este complet nepregătit în materie de colectare a datelor în timp real, nu înseamnă că i-a iertat pe contribuabili. Astfel, Ministerul Finanțelor a impus că toți comercianții să achiziționeze case de marcat fiscale electronice, care să permită transferul de date online către fisc. Acest lucru a presupus costuri pentru firmele din sectorul de comerț, investiții mai mari sau mici în achiziționarea, implementarea sistemului informatic și contractarea de servicii de mentenanță. Companiile private au făcut aceste eforturi financiare fără niciun rezultat. Adică, sistemul nu poate funcționa pentru că ANAF nu este pregătită.

Fiscul nu este pregătit să preia datele online, pentru că de ani de zile nu s-au mai făcut investiții în aplicațiile informatice și în echipamente. Celebrul program cu Banca Mondială a fost stopat tocmai atunci când ajunsese la investițiile în tehnologie.

Sistemele de calcul au fost mutate de la ANAF la un nou centru ce aparține de Ministerul Finanțelor, dar această schimbare administrativă nu înseamnă că a adus mai multă atenție și mai mulți bani pentru acest domeniu. A rămas aceeași lentoare în decizii, dacă nu chiar un real dezinteres.

Sunt specialiști care declară, sub protecția anonimatului, că situația dotărilor cu tehnologie este de-a dreptul dramatică la fisc. În sensul că oricând sistemul poate să „crape”. De altfel, sunt situații în care chiar și în anumite luni, cu ocazia raportărilor trimestriale sau lunare, serverele ANAF se blochează.

Situația în care se află nivelul tehnologic de la ANAF și de la Ministerul Finanțelor este rezultatul unei adevărate nepăsări care pare a fi vecină cu interesul de a nu moderniza zona online a fiscului. Exemplul împrumutului acordat de Banca Mondială este sugestiv.

Analiza informațiilor transmise de companii este în epoca modernă un mod de lucru esențial pentru agențiile fiscale din lume. Vechile metode, cu multe inspecții fiscale pe teren, sunt înlocuite de analize sofisticate, realizate prin aplicații soft, care pot da indicii clare asupra industriilor sau companiilor care au devieri de la corectitudinea fiscală. Multe state europene, inclusiv Bulgaria, au făcut acest lucru și au obținut rezultate notabile în ceea ce privește creșterea colectării de venituri la buget.

Tocmai aici este problema. România a avut în ultimii trei ani creșteri semnificative de cheltuieli bugetare. Din păcate, într-un ritm mai mare decât creșterea veniturilor bugetare. Asupra acestui aspect, a atras atenția și economistul Dan Bucșa de la Unicredit Bank. Acesta a declarat recent că în materie de îmbunătățire a colectării, România nu a făcut niciun progres în ultimii șase ani. Dan Bucșa nu este primul specialist care atrage atenția asupra acestei teme importante. Ionuț Dumitru, Daniel Dăianu și Iancu Guda au vorbit despre slaba colectare de la nivelul bugetului. Cauzele acestei situații sunt diferite, iar informatizarea administrării fiscale este una dintre ele. Soluțiile pentru creșterea colectării sunt diferite, dar ele sunt legate inevitabil de reducerea evaziunii fiscale sau de încasarea de TVA mai aproape de potențial.

Tema reducerii evaziunii pare fără sfârșit. În sensul că de ani de zile auzim același refren. Fără să se întâmple ceva concret. România rămâne pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește veniturile bugetare ca procent din produsul intern brut. Cu alte cuvinte, în ultimii ani, guvernele au crescut cheltuielile bugetare fără ca veniturile să crească pe măsură. Este un mod comod de a guverna. Politicienii de la putere au redistribuit banii ce au intrat la buget către categorii sociale care au făcut parte din zona lor de interes electoral. Guvernele s-au întins mai mult decât le este plapuma, dar tocmai pentru a răspunde unei nevoi electorale îmbrăcate, însă, în vorbe frumoase. Precum că este bine să creștem salariile, pentru că suntem prea departe de media europeană. Este adevărat, dar o creștere a salariilor decuplată de creșterea productivității ne poate face mai mult rău decât bine. Minunea care s-a întâmplat a fost de ordin politic. În pofida creșterilor de pensii și salarii, la alegeri PSD și ALDE au avut scoruri electorale dezastruoase. Ceea ce arată că s-a schimbat ceva în societatea românească.