„Maria, inima României”, primul documentar cu imagini color din Primul Război Mondial

0
203

Peste 700 de personalități ale vieții publice din România, reprezentanți ai Casei Regale a României, artiști și sportivi de top, au participat la mijlocul săptămânii la avanpremiera documentarului „Maria, inima României”, primul film despre implicarea și rolul esențial ale Reginei Maria în Marea Unire a românilor de la 1918.

de Mihaela Constantinescu 

În ziua aniversării Centenarului, românii vor avea posibilitatea să vadă pentru prima oară, în culori, imagini filmate din timpul Primului Război Mondial, dar și de la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, momentul la care, practic, puterile occidentale au dat câștig de cauză țării noastre și au acceptat pentru prima oară granițele României Mari. Documentarul realizat de Chainsaw Film Productions va fi difuzat de televiziunea ProTV, pe 1 Decembrie. 

„Maria, regina despre care nu ați știut”

După succesul documentarului „Războiul Regelui”, realizat în urmă cu doi ani și dedicat vieții Regelui Mihai I al României, John Florescu, CEO-ul casei de producție Chainsaw Film Productions, alături de echipa sa, a făcut planurile pentru un nou documentar. Fiu al cunoscutului istoric Radu Florescu, acesta a ales tot o temă istorică românească, povestea Reginei Maria a României. „Este o mărturie pe care echipa noastră a gândit-o și dedicat-o României la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, este, dacă vreți, o dovadă a patriotismului și responsabilității unei regine despre care nu s-a știut până acum”, ne-a spus John Florescu. Ca și în cazul precedentului documentar, „Maria, inima României” s-a bazat pe o documentare de peste doi ani, timp în care echipa de producție a călătorit în principalele capitale ale statelor implicate în acceptarea României Mari – Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite și Rusia, a intervievat istorici, specializați în biografia Reginei Maria și în Primul Război Mondial, persoane care au cunoscut-o pe Regina Maria și care au depășit un secol de viață, au intrat în arhivele naționale a 14 state pe lângă Arhivele României. Au folosit tehnologia modernă pentru a putea prezenta imagini color din Primul Război Mondial și pentru a surprinde cu o acuratețe cât mai mare vocea Reginei Maria. Până la acest film, în puținele declarații video care mai există în toată lumea, vocea Reginei Maria era influențată de ambient, de mediul înconjurător. Născută ca prințesă a Marii Britanii, Maria a devenit una dintre faimoasele femei ale lumii și a reprezentat inima luptei pentru unitate și pentru crearea României Mari. 

„Acesta este un film despre Regina de care România nu a știut și sunt perfect de acord cu afirmația că Maria merita să fie declarată erou al acestei țări”, a declarat John Florescu, înaintea filmului. 

O paralelă între istoria țării și a conducătorilor ei

Filmul pune în echilibru, printr-o paralelă interesantă, istoria României de la începutul secolului 20 și istoria Reginei. Balansează informațiile despre situația țării noastre în perioada de dinaintea primului Război Mondial și punctează momentele și rolul pe care Maria l-a avut în convingerea Regelui Ferdinand că Unirea este proiectul său major de țară. „Maria, inima României” prezintă românilor povestea bătăliei de la Mărășești, ultima redută în fața germanilor, dar și povestea tezaurului trimis la Moscova, ca ultimă soluție pentru a pune la adăpost avuția țării după ce Capitala a intrat sub ocupație germană. Într-un interviu acordat realizatorilor, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a spus că cele 93 de tone de aur trimise de Casa Regală în Rusia pentru a proteja avuția țării ar echivala acum cu 3,5 miliarde de euro. 

Documentarul nu omite tema responsabilității și patriotismul conducătorilor români de la acea vreme, explicând faptul că Regina Maria și Regele Ferdinand, de origine germană fiind, au ales să intre în război, atunci când neutralitatea nu a mai fost posibilă, cu țara care le fusese patrie la naștere. „Ne-am bucurat extraordinar când am văzut cum elevii unui cunoscut liceu din Capitală au urmărit filmul documentar ca și cum ar fi fost unul artistic, iar la final au pus o sumedenie de întrebări. Am înțeles atunci că acest film și-a atins nu doar scopul inițial, cel de a reda valoare și culoare istoriei, ci și un rol educativ”, a explicat John Florescu. 

Maria, româncă și personalitate a vieții politice internaționale 

O suită de comentatori intenaționali au ajutat la ecranizarea poveștii. Pentru realizarea filmului, au contribuit Margaret MacMillan, autoritate mondială la Conferința de Pace de la Paris, istoricul prezidențial al SUA Michael Beschlos, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Hannah Pakula, autor al biografiei Reginei Maria, Prințesa Margareta a României, nepoata Reginei Maria, Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României, descendentul regelui Ferdinand, prințul Karl Friedrich de Hohenzollern, fostul ministru de externe maghiar Geza Jeszensky, istoricul român Matei Cazacu, dar și Neagu Djuvara, în ultimul său interviu. 

„De 1 Decembrie, comemorăm și celebrăm. Comemorăm sacrificiul soldaților români uciși în războiul pentru întregirea patriei și celebrăm marea victorie de atunci. Regina Maria a fost un protagonist al acestor evenimente și a întruchipat nu numai capacitatea unui popor de a fi un popor inteligent, dar a reușit să concentreze energiile acestui popor în clipele cele mai grele, în cel puțin două ipostaze mari de om politic”, a declarat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, la lansare. 

Potrivit acestuia, prima ipostază în care este prezentată Maria este aceea „de a fi româncă, de a îmbrăca ia românească, de a fi prezentă pe front și de a-i însufleți pe cei care poate nu mai aveau speranță, de a fi prezentă la toate marile evenimente ale anului 1918”. A doua ipostază este aceea de personalitate a vieții internaționale, „pe care i-o confereau sângele, înrudirile cu toate marile case domnitoare ale lumii și, în același timp, capacitatea de a fi un lider înnăscut, care a purtat cu sine mereu un mesaj al acestui popor”.  

Realizarea filmului nu a fost lipsită de surprize, recunosc realizatorii. Astfel, din cele 15 arhive naționale consultate, cei de la Arhivele Naționale ale României au fost singurii care nu au acceptat utilizarea tehnologiei moderne pentru a prelucra imaginile, exclusiv pentru unitatea filmului. Ne-au spus că nu vor să schimbe istoria, deși era vorba doar despre imagini, a explicat John Florescu. 

700 de personalități, prezente la avanpremieră 

La eveniment au participat peste 700 de personalități ale vieții publice și economice din România. Reprezentanți ai Casei Regale, principele Nicolae, oameni de afaceri, antreprenori români, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, istorici și scriitori, sportivi de performanță, actori au aplaudat la scenă deschisă proiectul la finalul filmului. Printre ei, profesorul Mihai Șora, care s-a declarat impresionat, la finalul filmului.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele