Marian Oprișan, reales la șefia PSD Vrancea

42
3 minute de lectură
Foto: Facebook

Marian Oprișan a fost reales, vineri, în funcția de președinte al PSD Vrancea. Social-democratul nu a avut contracandidați la șefia organizației, fapt pentru care acesta a propus ca alegerea să fie făcută prin vot deschis, potrivit unui comunicat de presă.

Oprișan a fost ales, vineri, la Conferința Județeană a Organizației PSD Vrancea, șa șefia filialei social-democrate cu unanimitate de voturi, arată un comunicat de presă al partidului.

Liderul PSD Vrancea a subliniat faptul că Moldova nu are șanse să se dezvolte fără infrastructură.

„De 30 de ani mă rog de toate guvernele României, de stânga sau de dreapta, să facem autostradă şi aeroport. Fără autostradă şi fără aeroport nu vine nimeni să dezvolte Vrancea, Brăila, Galaţi, Vaslui sau Botoşani. Noi, moldovenii, am rămas cu buza umflată de la 24 ianuarie 1859, când ne-au păcălit să le dăm capitala ţării la Bucureşti. Atunci au făcut mari promisiuni Moldovei. De atunci şi până acum, de 161 de ani, cei de la Bucureşti nu s-au mai ţinut de cuvânt niciodată faţă de Moldova”, a declarat Marian Oprișan.

Referindu-se la alte regiuni istorice ale României, liderul PSD Vrancea a spus că „în Transilvania sunt 11 aeroporturi, şi între timp se nasc două autostrăzi”.

„Să facem un program naţional de dezvoltare al României, pe termen lung, pe cel puţin 30-50 de ani, să stabilim care sunt politicile prioritare în fiecare domeniu de activitate, cădem toate partidele politice de acord asupra lor. Mergem la Parlament, adoptăm o lege cu două treimi, în aşa fel încât să devină obligatorie pentru toate guvernele ţării, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta”, a completat Oprișan.

El a mai afirmat că, deși în partid sunt oameni foarte buni, „cu vocație de constructori”, marea greşeală este lipsa de comunicare.

„Noi am crezut că dacă muncim și nu greșim foarte mult, oamenii vor aprecia. Din păcate, noi am muncit și ne-am ales cu înjurături. Mai eficientă a fost chestia cu plăcuța suedeză pe care acum le-o transferăm la PNL, le predăm ștafeta!“, a explicat social-democratul.

Acesta a precizat că social-democrații trebuie să facă totul pentru a demonta minciunile liberalilor.

„Va trebui, în organizaţiile noastre, să o luăm din nou, de la cătun, la sat, la comună, la oraş, la municipiu, să ne întoarcem la oameni, în casele lor, să vorbim cu ei şi să le explicăm cine le vrea cu adevărat binele (…) Activismul nostru politic, începând de astăzi, trebuie să se modifice. Trebuie să ne întoarcem la ceea ce ştim noi să facem cel mai bine: să vorbim cu oamenii, să le spunem că în țara asta PSD guvernează pentru români, iar PNL pentru străini”, a conchis Oprişan.

La Conferința Organizației Județene a PSD Vrancea au fost prezenți 405 de delegați.

Urmăriți-ne și pe Facebook

1 COMENTARIU

  1. Pe autostrăzile cerebelelor spălate de n-au cum mai face halt
    _____________ Gorila la asalt

    C-asta-nseamnă înalt când ideologiile trase-s în asfalt
    Să poată gunoaiele devia vorbind despre cellalt.

    Nu numai gropari
    … gorile să prepari stârvuri de expus în pari
    ci
    :
    și creaturi stranii
    ce-o spun, pe loc, prin cranii
    că-s doar glume-ale naturii
    fătate de furii
    să ție focul urii
    la ceasul loviturii!

    _____________ România & NURII!

    Să-i punem, neapărat, în prim-planul sculpturii
    … Și, ca semn de carte, în inima Scripturii
    ,
    Că ăștia-s „credincioși“ cu colțurile atârnate ale gurii
    Din devoratul sălbatic al fripturii!

    Soiți de 30 de ani de șiroiul de nestăvilit al unturii
    … De parcă nu doar prin cum arată-s batjocura făpturii!

    DE-AIA_____________ În inima Scripturii
    Să-i dăm odată locul bine-meritat CAPTURII!

    https://oamenicasobolani.wordpress.com/

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele