Conflict în PSD| Dorel Căprar, reales în fruntea PSD Arad, este contestat de Mihai Fifor și Florin Tripa

77
2 minute de lectură
Dorel Căprar (stânga) și Mihai Fifor (dreapta) Sursa foto: Facebook

Deputatul PSD, Florin Tripa, afirmă că liberalul Gheorghe Falcă și-a jucat, vineri seara, „cartea la scenă deschisă, vrând să demonstreze că face jocurile în PSD Arad”, unde au avut loc alegeri. Postarea pe Facebook a lui Tripa a fost distribuită și de Mihai Fifor, care nu a mai candidat.

Florin Tripa a postat pe pagina sa de Facebook, după alegerile din filiala PSD Arad, că „Gheorghe Falcă și-a jucat în această seara cartea la scenă deschisă, vrând să demonstreze că face jocurile în PSD Arad”.

„Unelte la dispoziție, 3 transfugi din partid, primari aleși pe listele PSD care sunt acum în ograda liberală. Dacă mă întrebați cum arată cu adevărat trădarea, ea poartă chipul acestor oameni pe care i-am susținut și alături de care am gândit dezvoltarea localităților pe care le administrează”, scrie Tripa.

Postarea lui Florin Tripa a fost distribuită și de deputatul PSD Mihai Fifor, care ar fi trebuit să candideze pentru președinția PSD Arad.

Acesta a transmis o scrisoare prin care a cerut amânarea Conferinței Extraordinare a PSD Arad „având în vedere situația politică actuală, care impune prezența conducerii PSD la București pentru organizarea activităților politice din perioada imediat următoare”.

Cu toate acestea, Conferința Extraordinară a PSD Arad a avut loc, vineri, iar Dorel Căprar a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al organizației județene.

Acesta a fost ales de 75 de membri ai PSD Arad, iar cinci au votat împotrivă.

Marcel Ciolacu a declarat, joi, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că Dorel Căprar își dorește să candideze din nou pentru șefia PSD Arad, însă la această filială ar trebui numit un președinte interimar, deoarece Căprar este inculpat în dosarul șpăgilor și ar trebui să își rezolve problemele.

Dorel Căprar, lider al filialei Arad, a fost chemat la DNA în luna decembrie pentru a fi informat că are calitatea de inculpat în dosarul şpăgilor.

Deputatul Căprar este acuzat de 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele