Urmăriți-ne și pe Facebook
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a spus că autorităţile bulgare sunt sub o presiune mare, în contextul procesului de spionaj împotriva liderului Mişcării Rusofilii, Nikolai Malinov. Asta a povestit însuşi Malinov, marţi, pentru postul bulgar de televiziune bTv, la întoarcerea sa de la Moscova. El s-a lăudat că a avut o discuţie de cinci minute cu Putin, după ce a fost decorat cu ordinul rusesc “Prietenie”, luni.
Malinov a fost acuzat de Parchetul bulgar de spionaj în favoarea a două organizații neguvernamentale ruse, care au legături strânse cu Kremlinul. Permisiunea lui Malinov de a merge în Rusia a fost semnată de un judecător, care va fi cercetat acum la insistența procurorului general, Sotir Ţaţarov. Șeful Rusofilii a anunţat că la Moscova a vorbit despre “problema sa cu procurorii” şi i-a spus lui Putin că a fost lăsat doar pentru trei zile. “El (Putin) a zâmbit și a spus: “Uite ce e, dă dovadă de înțelegere și răbdare cu autoritățile bulgare, acestea se află acum sub o foarte mare presiune”, a spus Malinov. Cuvintele au fost “autorități”, “tensiuni”, a adăugat el. Malinov a fost surprins de faptul că Putin cunoaște în detaliu activitățile Mișcării Rusofilii.
Marți, Kremlinul a avertizat oficial autoritățile bulgare să nu se ia de omul acuzat de spionaj, care este deja deţinătorul unei distincţii ruse de stat. “Considerăm că astfel de gesturi de recunoaștere a meritelor lui Malinov, ca şi contribuţie pentru cauza unității lumii ruse, contribuţie la dezvoltarea prieteniei și cooperării între popoarele ambelor țări, nu poate fi și nu ar trebui să fie obiect al unei persecuții”, a declarat reporterilor secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de TASS. Potrivit acestuia, “acest lucru ar fi ilogic și ar avea consecințe mult prea păguboase” pentru relațiile dintre Moscova și Sofia. Malinov a declarat pentru bTV că discuţia sa cu Putin a avut trei părți – prima despre activitățile Mișcării Rusofilii, a doua despre relațiile cu Rusia, a treia – despre arestarea sa. Rusofilul a spus că a fost la Moscova la invitația administrației președintelui Putin.
Luni, Putin a decorat personal cu Ordinul “Prietenia” o serie de cetăţeni străini, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unității Naționale în Federația Rusă. Distincția este acordată pentru merite speciale în promovarea păcii, prieteniei, cooperării și înțelegerii reciproce între popoare. Anul acesta, între cei decoraţi a fost şi Nikolai Malinov – la doar o lună după ce a fost pus sub acuzare în Bulgaria.
“Dimpotrivă, ne așteptăm ca oameni ca el (Malinov) să poată continua să lucreze în direcția dezvoltării unor relații amicale, de lungă durată, istorice între popoarele din ambele țări”, a subliniat Peskov.
Malinov a spus că acuzaţiile de spionaj care i se aduc sunt absurde şi reprezintă un “scandal între rusofili şi procuratură”. “Rusia este un stat prieten pentru Bulgaria. Nu ai cum să fii spion într-un stat prieten pentru ţara ta, iar acuzaţiile de spionaj nu pot să le înţeleg deloc”, a explicat el. A adăugat că a fost lăsat să iasă din ţară pentru trei zile şi nu a avut intenţia de a fugi sau de a se ascunde. El le-a arătat telespectatorilor postului bTV ordinul care i-a fost acordat de Putin, care e un ordin pentru pace şi prietenie, pentru dezvoltarea “relaţiilor între cele două popoare frăţeşti”. “Dezvoltăm orice tip de relaţie între cele două state – culturale, sportive, sociale”, a spus Malinov şi a adăugat: “Eu sunt patriot bulgar, nu ştiu de ce se teme cineva că voi emigra”.
Leonid Reşetnikov, căruia i s-a impus o interdicţie de 10 ani de a intra în Bulgaria. L-a vizitat în vila sa, cei doi au fost chiar la piscină şi au mâncat slănină ucraineană.
Malinov a fost acuzat de spionaj în beneficiul a două organizații ruse – Societatea “Vulturul cu două capete”, condusă de oligarhul rus Konstantin Malofeev și Institutul rus pentru Studii Strategice (RISI), reprezentat în momentul infracţiunii de către generalul Leonid Reșetnikov, un fost ofițer în domeniul informațiilor externe sovietice. “Știu că s-a întâlnit cu Volen Siderov (cu Reșetnikov), nu i-am organizat eu întâlniri. Cu Karakachanov cred că se ştiu (cu Reșetnikov), dar din anii 90 … acum nu știu. Sunt o persoană ortodoxă, nu pun astfel de întrebări. Nu mă interesează, vedeți, alte lucruri discutăm”, a răspuns Malinov când a fost întrebat cu cine s-a întâlnit Reșetnikov în Bulgaria. Șeful Mișcării Rusofilii s-a folosit de vizita sa la Moscova pentru a-l vedea pe Konstantin Malofeev, despre care procuratura spune că are în plan să finanțeze proiectele lui Malinov în Bulgaria. “Vei spune că ne-am întâlnit pentru a urma instrucțiunile lui Putin”, i-a spus omul de afaceri. “Malofeev este o persoană cu contacte și abilități incredibile, dar nu am avut relații de afaceri. Pentru mine, e extrem de valoros cu legăturile sale”, a comentat Malinov.
Cu câteva ore înaintea ceremoniei de la Kremlin, procurorul general Sotir Ţaţarov a propus Inspectoratului de pe lângă Consiliului Judiciar Suprem să verifice activitatea judecătorului de la instanţa specializată, Andon Mitalov, care i-a acordat lui Malinov permisiunea de a călători în Rusia pentru acordarea distincţiei. Liderul Mișcării Rusofilii a fost acuzat de spionaj în septembrie. Ţaţarov a aflat despre decizia instanței dintr-un semnal al procurorului de caz, Maria Makrelova, reiese din scrisoarea sa către inspectorat. La data de 21 octombrie, avocații lui Malinov, Dimităr Valchev și Lachezar Takov, au solicitat revocarea interdicției de a călători în străinătate. Până atunci, el a fost liber pe o cauțiune de 50.000 de leva și fără posibilitatea de a părăsi țara. Potrivit lui Ţaţarov, judecătorul a acționat cu încălcarea legii, pronunțându-se pe un refuz inexistent al procurorului. Curtea a decis că interdicția de a părăsi țara ar putea fi ridicată pentru 3 zile, a explicat Malinov. “Sper că mai devreme sau mai târziu, această măsură restrictivă suplimentară va fi eliminată. Sunt o persoană renumită în Bulgaria și în străinătate, sunt angajată în activități internaționale”, a comentat el după ce s-a întors la Sofia, adăugând că pentru el spionajul este ofensator. ■
Sursa: RADOR
Urmăriți-ne și pe Facebook