Mega-fuziune în sectorul petrolier polonez

SE așteaptă acordul CE

16
1 minut de lectură

Grupul petrolier polonez PKN Orlen nu se așteaptă la apatiția unor întârzieri în preluarea companiei de stat Lotos, având în vedere faptul că discuțiile cu Comisia Europeană sunt în concordanță cu planul, a declarat directorul executiv Daniel Obajtek.

“Ne aflăm în discuții permanente cu Comisia Europeană și totul progresează conform planului”, a spus Obajtek. Am prezentat poziția și argumentele noastre; în viitorul apropiat, mă voi duce la o nouă întâlnire. Dacă, după prima etapă, Comisia Europeană ajunge la concluzia că ar trebui să trecem la cea de-a doua etapă, adică la analize mult mai aprofundate, atunci nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 luni”, a spus el. “Acest lucru nu va stânjeni întregul proces de preluare a Lotus, care va fi probabil încheiat la sfârșitul anului 2019”.

PKN Orlen a trimis o scrisoare de intenție pentru a cumpăra pachetul de 53% din acțiunile Lotos, pe care statul polonez le deține la respectiva companie, iar un acord în acest sens a fost semnat în februarie 2018.

În februarie 2019, Obajtek a declarat pentru agenția de presă PAP că societatea speră să obțină un semnal pentru continuarea tranzacției, din partea Comisiei Europene până la jumătatea anului 2019, deși programul era extrem de strâns.

PKN Orlen vrea să cumpere într-o primă fază 33% din rivalul Lotos și ulterior să lanseze o ofertă pentru până la 66% din acțiunile companiei, dar numai la un preț care reflectă valoarea justă a Lotos, a mai declarat Obajtek cu ceva timp în urmă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele