Home Opinii Mesaje cu oameni

Mesaje cu oameni

0
Mesaje cu oameni
Foto: Agerpres
4 minute de lectură

Vin peste noi, valuri-valuri, evenimentele politice, confruntările cu scântei sau direct provocatoare de mari incendii, conflictele, protestele de stradă, gazele lacrimogene – și nu mai apucăm să înțelegem alte și alte lucruri din jur, existențele noastre cotidiene, oameni, comunități, transformările atât de rapide ale lumii în care trăim, evoluțiile mentalităților. Mărețele agitațiuni publice sunt importante – desigur – pentru cadrul politic general, ne obligă să reacționăm, să ne mobilizăm, să ne apărăm democrația. Dar și detaliile contează, își au relevanța lor, se pot aduna în semnificații grele.

Două asemenea momente, rămânând – de fapt – la ale politicii, însă fără vedete, fără lideri, cu oameni obișnuiți, cu mesajele lor profund mișcătoare.

Demnitatea moldovenilor

21 septembrie 2018. Meci de fotbal la Iași: Poli-Dinamo. Spectatorii vin pe stadioane nu doar ca să privească „scenele” de pe terenuri, ca la teatru: își susțin favoriții, se-nfierbântă, gesticulează și vociferează, sar în picioare și scandează, aclamă, huiduie, participă din tot sufletul. Își aduc de-acasă fluiere, trompete, vuvuzele sud-africane, steaguri, pancarte, „banner”-e cu lozinci și mesaje. Pregătesc uneori „coregrafii”, cum li se spune mai nou, de fapt „scenografii” (apropo de teatru!), decoruri grafice compuse din cartonașe pe care le ridică simultan deasupra capetelor, afișând astfel texte, embleme ale echipelor, alte compoziții vizuale.

La meciul Poli-Dinamo, în atmosfera politică tensionată a perioadei, în tribună e desfășurat un text pe 4 rânduri, scris pe ștraifuri lungi de pânză, înalte de circa 1 metru, susținute de câteva zeci de oameni: „1859 – MOLDOVA RENUNȚĂ LA ORGOLIU PENTRU UNITATEA ROMÂNILOR/ 1916-1918 – MOLDOVA E BASTIONUL REZISTENȚEI PÂN’ LA CAPĂT A EROILOR/ 1918-2018 – MOLDOVA CERE ECHITATE ȘI RESPECTAREA DREPTURILOR/ MOLDOVA VREA AUTOSTRADĂ”

Într-adevăr, la 1859 Iașiul a cedat Bucureștiului rolul de capitală a Principatelor reunite pentru prima oară ca stat român integrat. Iașiul și Moldova lui Cuza, Kogălniceanu și Alecsandri, Iașiul în care Maiorescu și ceilalți vor fonda Junimea și unde vor veni și Eminescu și Creangă, orașul primei universități românești etc. etc. etc. Dar pentru unitatea națională renunți la orgoliu!

Într-adevăr, după intrarea în Primul Război Mondial, țara, ocupată în Sud, se va restrânge la „bastionul” Moldovei, apărat eroic pe linia Mărăști-Mărășești-Oituz!
Iar acum, după o sută de ani, rămasă regiunea cel mai puțin dezvoltată a României, cu sentimentul că e abandonată, dar și cu o demnitate impresionantă, Moldova vrea echitate și respectarea drepturilor, cerând vehement să fie reconectată cu țara printr-o autostradă deopotrivă concretă și simbolică. Cu litere mari, pe care să le vadă și decidenții politici preocupați doar de interesele proprii. Dacă vor continua să ignore voința cetățenilor, vor plăti!

Centenar anticipat la Alba Iulia

29 septembrie 2018. Se-apropie vertiginos data de 1 decembrie, a Centenarului scurs de la 1918. În cadrul unui festival intitulat Bucuria mișcării, 4.807 tineri din 70 de localități se- adună la Alba Iulia, Cetatea Unirii, dirijați de 350 de voluntari. Aliniați, organizați în grupuri, pătrund în șiruri indiene și-și ocupă locurile prestabilite în mica vale dintre malul primei fortificații, în partea de sus a dealului, și zidul de piatră al vastei incinte, prin care se intră, pe porțile medievale, către edificiile și piețele ansamblului. Din corpurile alăturate ale oamenilor, umăr lângă umăr, se va alcătui harta României, cu „100” scris mare, transversal. Cei care vor compune cifrele sunt îmbrăcați în alb, restul țării e maro închis, culoarea pământului. Când toți au ajuns pe poziții, harta e completă: cea mai mare hartă formată vreodată din oameni, record pentru Guinness Book of Records! Apoi tinerii, minus cei ai inscripției centenare, își pun pe cap șepcuțe albastre (treimea din stânga), galbene (în sectorul central), roșii (în dreapta) și „trupul patriei” devine fundal tricolor pentru numărul aniversar, în aceeași efuziune centenară.

Un fel de „happening” artistic și totodată un mesaj al oamenilor că le pasă de țara lor, pe care politicienii să nu-și mai închipuie că o pot călări cum vor, ca să stoarcă profituri și să scape de pedepse, de pușcării. La Centenar și-ntotdeauna, România e a tuturor românilor. Cine nu- nțelege, cine o tot fură va plăti!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here