Mici „iluzii optice”

39
6 minute de lectură

Prea de tot dezechilibrată, competiţia pentru şefia statului nu i-a mai mobilizat în sine pe comentatori, ca dispută cu final deschis. Rezultatul se ştia de la-nceput. Ce să mai spui despre un vot atât de previzibil şi despre o victorie într-atât de detaşată?! Obligaţi – totuşi – să se pronunţe, să ridice „rating”-urile emisiunilor de televiziune, comentatorii actualităţii publice s-au îndreptat către diverse categorii de amănunte, mai mult ori mai puţin semnificative. În continuare, câteva exemple din soiul al doilea.

Multe vorbe despre „votul din diaspora”. E-adevărat, la circumscripţiile electorale din străinătate s-a înregistrat în turul al II-lea cea mai mare mobilizare de până acum: peste 900.000 de alegători. Era în logica politică să-i auzim pe favoriţii românilor de peste hotare, în primul rând pe preşedintele reales Klaus Iohannis, pe alţii lideri ai PNL şi ai Alianţei 2020 USR+PLUS, calificând performanţa în termeni ultra-elogioşi: peste 90% din voturile de peste hotare i-au fost acordate câştigătorului, iar tema migraţiei pentru muncă din perioada postcomunistă, masivă după intrarea României în Uniunea Europeană, e intens-„emoţională”, cu toate nuanţele sale psiho-sociale şi identitare. Însă cele peste 900.000 de voturi nu constituie decât ceva mai mult de o zecime din cele peste 9.000.000 înregistrate în ţară. Disproporţia dintre electorii de acasă şi cei aflaţi în străinătate n-a fost doar numerică, ci şi procentuală: în ţară au votat peste 9 milioane din cele circa 14 presupuse a se mai afla pe meleagurile natale, deci peste 60%, în timp ce din cele 3-4 milioane estimate ale diasporei au votat cam între 20 şi 30% (în funcţie de câţi compatrioţi apreciem că s-ar afla în străinătate), cu explicaţiile ştiute, perfect justificate: distanţe prea mari de parcurs până la circumscripţiile electorale, cazuri în care evoluţiile de acasă nu mai sunt urmărite ş.a.m.d. Fapt este că, dincolo de entuziasmele şi de solidarităţile noastre patriotice, votul decisiv n-a venit din afara, ci, firesc, din interiorul graniţelor. Absolut meritorie, impresionantă, participarea la scrutin a compatrioţilor noştri trăitori pe alte meridiane a creat o mică „iluzie optică”. Efortul lor se cuvine apreciat, nu supraevaluat.

Alte amănunte invocate cam cu grăbire, dacă nu cu oarece interese: milioanele de voturi încasate, comparate cu scorurile din alte alegeri. Iohannis a obţinut atâtea şi Viorica Dăncilă, cealaltă finalistă – câte-au mai rămas. Însă numerele în valoare absolută n-au cu adevărat relevanţă dacă nu ţinem cont de prezenţa la vot: 1 milion sau 2 sau 5 sau 6 – din câte exprimate?! Cu alte cuvinte, e evident că semnificative sunt procentajele, nu „milioanele” în sine. Dăncilă a putut pretinde, în discursul său de reacţie la aflarea deznodământului, că a obţinut un rezultat bun, comparabil cu cel de la generalele din 2016 şi cu al lui Victor Ponta „omologul” său de la prezidenţialele din 2014. Pe 24 noiembrie 2019 Dăncilă a primit 3.339.922 de voturi; Ponta, pe 2 noiembrie 2014 – 3.836.093; iar PSD, pe 11 decembrie 2016 – peste 3.200.000. Cifre asemănătoare, doar că… atât a obținut Ponta în prima rundă, urcând apoi, într-a doua, la 5.264.383 de voturi, reprezentând peste 45% din sufragii, în timp ce Dăncilă a încheiat cu puţin peste 33%; iar PSD-ul a câştigat în 2016 în condiţii de participare mult mai modestă, drept care, convertind voturile în procente, cota de locuri în Parlament a fost de 45%. Comparabil?! S-au dedat şi alţii la jongleria cu „milioanele”. Se pot face scamatorii cu tot soiul de obiecte sau cu porumbei şi iepuraşi care apar sau dispar; se practică şi la evaluarea voturilor, a „milioanele”…

Alt exemplu: hărţile electorale colorate. Am mai avut ocazia să explic de ce nu sunt ele valabile, în ce fel falsifică realitatea politică. Formula a mai fost folosită la noi şi după alte scrutinuri. Contrastele cromatice simplifică foarte clar, foarte expresiv lucrurile; şi e – oricum – plăcut să colorezi! Moda vine de la prezidenţialele de peste Ocean, dar acolo sistemul o justifică. Deşi rezultatul e practic cunoscut după votul general al cetăţenilor americani, ei nu decid direct, ci indirect. Locatarul de la Casa Albă va fi ales într-un al II-lea tur, de către „marii electori” desemnaţi de fiecare stat membru al federaţiei, şi anume pe principiul „câştigătorul ia tot”: candidatul învingător în Illinois sau în California, fie şi cu un singur vot în plus, va fi reprezentat de toţi „marii electori” de colo şi de dincolo (numărul lor fiind proporţional cu populaţiile). În consecinţă, statul Cutare poate fi pictat în roşu, celălalt – în albastru, fără nuanţe. La noi şi-n toate competiţiile electorale directe, atribuirea unei singure culori fiecărei regiuni, fiecărui judeţ e înşelătoare: perdantul se poate afla la distanţă sau umăr la umăr cu câştigătorul, încât simplificarea cromatică nu spune adevărul despre raportul opţiunilor din zonă. Sunt judeţe în care scorurile au fost strânse, de pildă în Botoşani, 50,22 la 49,78% pentru Iohannis, în Buzău, 50,38 la 49,62 pentru acelaşi, în Mehedinţi, 51,97 la 48,03% pentru Dăncilă etc. În asemenea situaţii, reducţia la o singură culoare înlocuieşte echilibrul real cu impresia unor victorii zdrobitoare. În alte judeţe preşedintele în exerciţiu a câştigat „la scor” (cum se spune când e vorba de jocurile sportive). Totuşi, Dăncilă a strâns voturi, uneori multe, şi din zonele dominate de Iohannis. Dacă priveşti harta colorată, vezi că ea a câştigat 5 judeţe, iar el – restul de 36, plus Bucureştiul. Ţinând cont că-n Capitală locuiesc cetăţeni cât în 4-5 judeţe (luând în calcul o medie aproximativă pe ţară), ar însemna că scorul a fost de 40-41 la 5, adică circa 88-89 la 10-11%. Încă o mică „iluzie optică”: procentele reale au fost 66,01 la 33,91%. Destul pentru a califica victoria lui Iohannis drept – da! – zdrobitoare, dar nu peste ce-a fost… ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele