Milcev: Nu e cumva o aberație să pui taxă pe titluri de stat?

167
9 minute de lectură

Taxa pe activele bancare, introdusă prin ordonanța de urgență 114, este pur și simplu un cost suplimentar pe care băncile îl vor recupera de la clienți, fie că e vorba de firme, persoane sau chiar de Trezoreria statului, avertizează Alex Milcev, partener în compania de consultanță financiară EY România. Este o taxă surprinzătoare, care contrazice pe alocuri logica fiscalității. Taxa va frâna creditarea și va pune probleme unor bănci, probabil celor de dimensiuni mai mici. În esență, taxa are nevoie de clarificări și chiar de o rescriere, sugerează liderul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România.

Ernst & Young este unul dintre auditorii importanți ai sistemului bancar. Ați analizat efectele pe care le va avea noua taxă pe activele băncilor asupra acestuia?

Cu siguranță, toată lumea și-a refăcut calculele. Toate băncile și, desigur, consultanții și auditorii care răspund pentru situațiile financiare au încercat să evalueze impactul noilor reglemetări, inclusiv Banca Națională, și sperăm că și Ministerul Finanțelor. Este foarte important să îți dai seama ce se întâmplă în 2019, unde ajungi și care este impactul. Desigur, persistă foarte multe semne de întrebare, multă îngrijorare. Concret,  dacă vorbim de taxa pe active bancare, acea faimoasă „taxă pe lăcomie“, observăm că impactul e nefast. Totuși, bine că în Monitorul Oficial a ajuns o variantă mai revizuită a proiectului prezentat inițial, cu procentele mai mici. În schița proiectului au fost niște procente dure. Deocamdată, e greu să faci vreo estimare și o previziune, cât timp într-o conferință de presă un responsabil al coaliției de guvernare spune că, de fapt, taxa e de patru ori mai mare, nefiind anuală, fiind trimestrială. Mă refer la afirmația dlui Vâlcov, care a spus că în ciuda înțelegerii tuturor, taxa nu se pune o dată pe an, ci asta e suma taxelor trimestriale.

Concret, ce efect ar avea asupra băncilor, asupra clienților acestora?

Analiza Băncii Naționale a României este foarte relevantă, cel puțin simularea pe care am văzut-o, care a fost făcută pe baza procentelor din schița inițială a proiectului, nu pe procentele publicate în Monitorul Oficial. Concluzia lor a fost, la acel moment, că vasta majoritate a băncilor în 2019 o să intre pe pierdere, adică pe profit vor fi doar câteva bănci. Analiza arăta că unele bănci chiar pot să aibă probleme cu indicele de solvabilitate, ceea ce e mai grav decât o problemă fiscală, pentru că banca are nevoie de majorare de capital de la acționari. Având în spate experiența crizei financiare din 2008-2009, știm foarte bine ce înseamnă teste de stres. Prevăd o înrăutățire a situației în economie și o reducere a banilor disponibili pentru creditarea afacerilor și a clienților individuali.

Există o evaluare a efectelor Ordonanței 114, alta decât estimarea dată de BNR pentru forma inițială, mai dură, a taxei aplicate pe activele bancare?

Avem o problemă acută de evaluare a situației, avem nevoie de clarificări. Toată lumea așteaptă, bancherii și nu numai, cu sufletul la gură, clarificări privind aplicarea ordonanței. Cum se pune taxa, ce fel de taxare este, e foarte important să înțelegem care este baza impozabilă. Este simplu să scrii trei cuvinte în text de lege „cifra de afaceri”, dar în practica fiscală trebuie definită precis noținea de „cifră de afaceri” impozabilă. Sunt nuanțe care trebuie clarificate: nu e cumva o aberație să pui taxa pe titluri de stat, pe care le cumpără băncile cu o anumită dobândă? În forma actuală, aparent Ministerul de Finanțe o impozitează și băncile, probabil, o să pună acel impozit în dobândă, ca atare Trezoreria statului o să se împrumute mai scump și o să fie un cerc vicios în care se plimbă această taxă  dintr-o parte în alta. Atunci, care e câștigul statului?

Să luăm, de exemplu, numerarul. Taxa pe numerar, că și ăsta e un activ financiar, dacă îl luăm ca atare. Trebuie să ne gândim serios dacă are sens taxa pe numerar, poate are, poate nu, aparent, nu are. Adică, ce faci, scoți banii, îi dai în altă parte, inhibi creditarea?

Taxa este deja o dobândă. Adaugi 2% la dobândă.

Exact. Se ridică tot felul de probleme legate de sens și impact, care momentan nu și-au găsit răspunsul sau nu au unul plauzibil ca să priceapă toată lumea. Și acest mod de abordare, și felul de a pune taxa contrastează dramatic cu ceea ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană. Dacă ne uităm mai aproape de casă, vedem exemplul Ungariei, care a fost lovită rău în timpul crizei financiare și sectorul financiar a plătit o taxă aparent similară, dar a fost o taxă pe anumite active, impusă de guvernul maghiar, abordarea era cu totul alta. Problematica punerii ei în aplicare a fost luată în discuție de guvern cu multe luni înainte, s-a consultat cu mediul de afaceri. Desigur, o taxă nouă nu îi convine nimănui, dar cel puțin a fost înțeles procesul, s-au eliminat asperitățile și problemele în avans, astfel încât când taxa s-a introdus, a fost tolerabilă, acceptată de mediul de afaceri, înțeleasă din start și, cu siguranță, nu se numea „taxa pe lăcomie“, era în funcție de riscul activelor, activele mai riscante contribuiau mai mult la respectiva taxă. Menirea taxei era, în afară de colectarea banilor la bugetul, fragil în acel moment, al statului, era și să motiveze un comportament prudent și o anumită expunere la risc, ceea ce are sens. Dar când vorbești de „taxa pe lăcomie“ și de  un indice ROBOR care nu este făcut de o bancă, să zici că acesta ridică artificial sau potrivit unor aranjamente prețul pe piață, mi se pare o înțelegere deficitară, să spunem așa, a fenomenului economic, macroeconomic și a felului cum funcționează finanțele moderne. Bine că s-a renunțat măcar în textul de lege la cuvântul lăcomie.

London Interbank Offered Rate (LIBOR) este pe cale de dispariție. Federal Reserve a creat o nouă rată de referință pentru împrumuturile în dolari, Secured Overnight Financing Rate (SOFR). Ce ar fi dacă băncile ar renunța la ROBOR și s-ar crea un alt indice de referință pentru dobânzile pieței, liber de taxa pe active?

Eu cred că într-o săptămână s-ar modifica Codul fiscal. Am văzut, se poate, guvernanții găsesc timp și între Crăciun și Revelion, nu ar fi nicio problemă.

Și Austria a aplicat o taxă pe activele bancare, dar a fost o măsură în vremuri de criză și a fost aplicată temporar. Există pericolul unei crize?

Taxarea activelor bancare a fost un răspuns la o situație de criză din partea unor guverne care au apreciat că sectorul lor financiar se află într-o anumită stare sau are o anumită importanță și trebuie rezolvate anumite probleme care s-au adresat, s-au acceptat, s-au discutat. Aceleași guverne au injectat miliarde de euro în băncile lor sistemice pentru a le salva în timpul crizei, ca atare măsura a avut logica ei economică și morală. La noi, nici nu s-a acceptat, nici nu s-a discutat și deja s-au descoperit hibe.

Ce sens ar avea să taxezi, indirect, titlurile de stat?

Răspunsul logic este că o să devină o taxă circulară, pe care băncile o includ în calculul lor de dobândă. Astfel, când se ajunge la licitație, Ministerul de Finanțe va plăti în plus și noi toți vom achita factura acestei taxe, deoarece până la urmă totul ajunge la contribuabil, în formă indirectă. Este o discuție, din ce am auzit până acum, să se elimine din acea bază de impozitare, din activele impozabile, titlurile de trezorerie, ceea ce ar reduce semnificativ presiunea acestei taxe. S-ar reduce probabil și nemulțumirea sectorului financiar și nici n-ar mai afecta deciziile economice de a investi în titlurile de stat și, finalmente, ar susține finanțarea statul român. Deocamdată, ne tăiem craca de sub picioare.

Chiar și așa, cu excluderea din activele taxate a valorii plasate în obligațiuni de stat, taxa presupune costuri pentru bănci. Povara întregii pierderi a băncilor va trece oare în creditele către populație și, mai mult decât atât, vor fi mai puțini bani pentru creditare?

Până la urmă, taxa e un cost. Cresc costurile asociate afacerii bancare. Ce încerci să faci cu acel cost? E o decizie similară în orice altă afacere. Când un cost crește, încerci să-l incluzi în costul de producție, în costul serviciilor, ca să recuperezi de la clienții tăi, fie persoane fizice, fie persoane juridice. Deci e o reacție naturală. Și această taxă nu reprezintă nimic extraordinar. E o premieră în România, să spunem, dar e ca orice altă taxă sau orice alt cost și va avea aceleași efecte negative asupra produselor și consumatorilor acestor produse.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele