Ministerul Finanţelor respinge ofertele băncilor pentru achiziţia de titluri de stat

45
2 minute de lectură
Florin Cîțu la audierile din Parlament. Foto: Agerpres

Ministerul Finanţelor Publice a respins joi toate ofertele de cumpărare primite pentru titluri de stat de 500 milioane lei, cu scadenţa în februarie 2029, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat, informează Mediafax.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Data limită de acceptare a ofertelor de cumpărare era prevăzută joi, 14 noiembrie. Volumul total al cererii a fost de 372 milioane lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 345 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive au totalizat 27 milioane lei.

„În conformitate cu prevederile art. 4, alin. 3 din Regulamentul-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2245 din 16.09.2016, Ministerul Finanţelor Publice respinge în totalitate ofertele de cumpărare transmise, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat“, anunţă ministerul.

Ministerul Finanţelor a programat pentru luna noiembrie licitaţii pe piaţa internă în volum de 4,1 mld. lei şi 200 mil. euro, după ce în octombrie statul s-a împrumutat 4,3 mld. lei, cu circa 340 mil. lei peste nivelul programat.

În lunile septembrie şi octombrie au fost câteva licitaţii eşuate, la care Ministerul Finanţelor nu a împrumutat nicio sumă deoarece nu s-a înţeles cu băncile în privinţa dobânzii.■

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele