Echipa Ministerului Sănătății a continuat astăzi, 30 decembrie 2019, ancheta administrativă începută la Spitalul Clinic de Urgență București, în prezența ministrului Sănătății, Victor Costache, și a secretarului de stat, Horațiu Moldovan, arată Ministerul Sănătății, prin intermediul unui comunicat de presă.
Ministrul Sănătății a stat de vorbă cu cadrele medicale din unitatea sanitară.
„Este un caz grav, un eveniment regretabil care nu ar trebui să se întâmple într-un spital. Ancheta noastră administrativă, conform competențelor, va fi finalizată săptămâna viitoare si va fi prezentată, transparent, atât primului-ministru, organelor competente, și publicului. Dar stiu că în spitalul Floreasca există un corp medical de elită, personal medical profesionist care asigură un act medical de calitate“, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății a mai spus că, în urma anchetei vor fi luate măsurile ce se impun în acest caz. De asemenea, ministrul Sănătății a subliniat că siguranța pacientului trebuie să reprezinte o prioritate în fiecare unitate sanitară. ■