Ministrul Culturii: Vom controla cheltuielile Teatrului Național București

381
3 minute de lectură

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunțat astăzi că va dispune un control la Teatrul Național București, pentru a vedea cum sunt cheltuiți banii, precizând că instituția are în 2019 un buget de 57 de milioane lei, iar salariile actorilor au fost aproape triplate, relatează Mediafax.

„Este vorba de o firmă care colaborează cu Teatrul Național, care are un anumit contract de prestări servicii cu Teatrul Național, o firmă care nu știu de ce, cândva, a fost semnat acest contract, când eu cred că Teatrul Național ar fi avut angajați care să desfășoare asemenea activități. În al doilea rând, bugetul Teatrului Național din București este mai mare cu aproape un milion de dolari față de anul trecut. Eu doar atât am cerut, și domnului manager, să cheltuiască cu responsabilitate banii și să se gândească de cinci ori atunci când semnează un contract dacă banii publici merită să fie risipiți“, a declarat ministrul Culturii, la Antena 3.

Daniel Breaz a spus că nu înțelege de ce, după fiecare spectacol, 10% din încasări trebuie să fie luate de anumite persoane.

„Nu văd de ce Teatrul Național trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată. Am înțeles că sunt printre cele mai mari prețuri din țară, dacă facem comparație cu alte teatre, cu Opera Națională – care este pe profit -, și nu înțeleg de ce actorii fac grevă, când salariile lor aproape că au fost triplate. Deci pentru mine sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg. Eu doar am cerut ca cheltuirea banilor să fie făcută cu responsabilitate. Și sincer, o să fac un control acolo, știu ce înseamnă un buget, știu cum trebuie să cheltuiești banii publici, știu ce înseamnă bunul simț și o să fac un control acolo, să văd cum se cheltuie banii, și toate aceste lucruri o să le fac publice“, a conchis ministrul Culturii.

Potrivit acestuia, anul trecut, Teatrul Național a avut un buget de aproximativ 53 de milioane de lei, iar anul acesta de 57 de milioane lei.

Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional Bucureşti, a explicat joi, prin intermediul unui comunicat că, după calculele sale de artist „liber cugetător“, situaţia culturii româneşti este în faliment la vedere, faliment „care ţine de proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc“.

El a relatat că teatrul pe care îl conduce are în prezent 54 de oameni din afară, deşi a solicitat de ani de zile mai multe posturi, dintre care 39 deservesc scena. Managerul Teatrul Național București a explicat că instituţia de cultură se află în impas financiar, unul dintre motive fiind aprobarea cu întârziere a bugetului de stat pe anul în curs.

Un eveniment „Im-protest în Piața Victoriei (chemăm toți artiștii în stradă)“ a fost anunțat pentru duminică, la ora 18.00, în fața Guvernului, de mai mulți artiști, printre care se numără Maria Obretin, Vitalie Bichir, István Téglás, dar și dansatori ca Ioana Marchidan și Cosmin Manolescu.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele