Home Actualitate Ministrul de Externe al Spaniei acuză separatiștii catalani de comportament „totalitarist”

Ministrul de Externe al Spaniei acuză separatiștii catalani de comportament „totalitarist”

0
Ministrul de Externe al Spaniei acuză separatiștii catalani de comportament „totalitarist”
Sursa: Twitter
2 minute de lectură
Sursa: Twitter

Ministrul de Externe al Spaniei, de origine catalană, Josep Borrell, a acuzat mișcarea separatistă din Catalonia ca fiind „totalitară“, întrucât nu ia în considerare și voința catalanilor care nu susțin secesiunea față de statul spaniol, relatează France 24, citat de Mediafax.

„Rădăcina problemei este că mișcarea de independență ignoră identitatea catalană a celor care nu sunt în favoare secesiunii“, a declarat Josep Borrell, marți, la Madrid. „Când excluzi o parte, devine un act de totalitarism“, a mai adăugat acesta.

Declarația ministrului vine la o zi după ce Curtea Supremă a Spaniei a condamnat la închisoare nouă lideri ai mișcării separatiste din Catalonia, pentru perioade cuprinse între 9 și 13 ani.

Liderul catalan, Quim Torra, condamnă sentința curții ca dând dovadă de „dispreț față de societatea catalană, care va ști cum să răspundă acestei ticăloșii, în felul în care o face mereu, cu determinare și fermitate“.

Ca răspuns la acuzațiile lui Quim Torra, Josep Borrell a reiterat că nu toți catalanii împărtășesc viziunea acestuia. „Când îi aud pe oamenii care spun că locuitorii Cataloniei gandesc la fel ca Torra, reacția mea este: hei, și eu sunt catalan și nu gandesc ca tine. Nu poți afirma că toți catalanii gandesc ca mine“, a adăugat ministrul Borrell.

Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat pro-independenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here