Mircea Diaconu, chemat la discuții de ALDE și Pro România pentru prezidențiale

62
1 minut de lectură
Sursa: Facebook

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI, că a fost chemat la discuții cu ALDE și Pro România, în vederea susținerii sale în cursa prezidențială. Actorul și-a anunțat duminică intenția de a candida, relatează Mediafax.

Mircea Diaconu confirmă discuțiile cu ALDE și Pro România, în perspectiva alegerilor prezidențiale:

„Da, se pare că voi avea discuții, de asta mi-am modificat programul (…), am primit telefon și m-au chemat la o discuție, asta și fac acum, mă duc. Ce am zis ieri că nu voi negocia, termenul rămâne în continuare așa, nu voi negocia, pentru că n-am ce negocia. De pe o asemenea postură cineva vrea să mă sprijine, e în regulă, mă bucur și văd termenii sprijinului, atât, dar nu negociez nimic, că n-am ce să dau“, a spus el.

Diaconu a mai declarat că a fost invitat duminică seara și discuția are loc luni dimineața.

„După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu și de faptul că mă duc acum la discuțiile astea, probabil că așa și va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înțeleg termenii și da, să negociez, dacă vreți sau să securizez termenii relației. (…) Statutul meu de independent rămâne foarte clar, obligatoriu, pentru că ăsta este, ăsta trebuie să fie al unui președinte”, a subliniat Diaconu.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele