Ridicarea mașinilor | Câți bani vor fi nevoiți să scoată din buzunar șoferii care au parcat neregulamentar

62
5 minute de lectură

Pe lângă taxa de ridicare de 500 de lei, șoferii trebuie să plătească și amenda pentru oprire sau staționare neregulamentară. Pentru staționare, sancțiunea poate ajunge la 5 puncte amendă, iar punctul este de 145 de lei, iar în total, un șofer neglijent poate ajunge să plătească 1.225 de lei, transmite Mediafax.

„La oprire avem între două și trei puncte de amendă, punctul fiind de 145 de lei, precum și 2 puncte de penalizare la permis. În funcție de gravitatea faptei, agentul constatator decide dacă amenda este de două sau de trei puncte. Dacă este pe trecerea de pietoni, este clar că amenda se duce în 3 punte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Rășică, directorul Poliției Locale a Municipiului București.

Potrivit acestuia, dacă o mașină oprește pentru mai mult de cinci minute într-un loc nepermis, atunci sancțiunea se încadrează la staționare, și poate ajunge la 5 puncte amendă, adică la suma de 725 de lei.

La această sumă se adaugă taxa de ridicare, staționare și depozitare de 500 de lei, ceea ce înseamnă că un șofer neglijent poate plăti pentru o staționare neregulamentară suma totală de 1.225 de lei.

„La staționarea neregulamentară, sancțiunea este de 4-5 puncte amendă și trei puncte la permis. Oprirea este între 0 secunde și 5 minute, iar ce depășește 5 minute este staționare, așa cum prevede Codul Rutier. Încadrarea între oprire și staționare o face agentul constatator. Măsura de ridicare a mașinilor este una administrativă, este complementară măsurii prevăzute de Codul Rutier. Important de știu este că în cazul în care șoferul se prezintă la mașină în timpul în care se face ridicarea, această ridicare nu se mai execută, iar șoferului i se aplică sancțiunea conform codului rutier, și contravaloarea serviciului de ridicare, fără transport și depozitare”, a mai declarat Rășică pentru Mediafax.

Cinci mașini deja au fost ridicate

Ridicarea mașinilor a început de luni, 26 august.

Până la ora 10.40, au fost ridicate 5 mașini, printre care un BMW parcat într-o stație de autobuz.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate, în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre”, se arată în proiectul de hotărâre.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din prezentul regulament, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare vor fi făcute de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti.

Agenţii constatatori, de regulă, înregistrează foto sau video, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice verificate metrologic zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi dispun în scris aplicarea măsurii tehnico-administrative printr-o dispoziţie de ridicare.

Dispoziţia de ridicare cuprinde următoarele informaţii: data şi ora ridicării vehiculului; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi instituţia din care acesta face parte; indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată; menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului; menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul şi date privind numărul de înmatriculare/ înregistrare şi marca vehiculului.

Cât timp poate fi depozitat un vehicul ridicat

Înainte de ridicare, operatorul va fotografia maşina din mai multe unghiuri pentru a fi evidenţiate eventualele zone deteriorate şi va completa fişa vehiculului ridicat, în care va fi descrisă starea acestuia.

„Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare. Pentru a-i putea fi restituit vehiculul, proprietarul sau utilizatorul vehiculului trebuie să prezinte acte care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Transportul vehiculului se va face pe platforme auto care să asigure ridicarea completă a lui, în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a acestuia.

Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an.

Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare în original sau al oricăui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele de ridicare sunt:

– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv;
– 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

Tarife de transport sunt:

– 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv;
– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele