Domnul Mihai Fifor se vede că nu a înțeles aproape nimic din ceea ce s-a întâmplat. Exemplul ilustrativ este intenția de remilitarizare a Ministerului de Interne, ceea ce este contrar nu numai practicilor europene, ci și tradițiilor românești.

Până în 1947, singurele structuri militare ale Ministerului de Interne erau Jandarmeria și Pompierii, cum este și în prezent. În unele state europene, nici măcar pompierii nu au statut militar. Structura statului și structura instituțiilor în România de până în 1947 semăna mult mai mult cu modelul european decât seamănă în prezent. După 1990, demilitarizarea ministerului s-a petrecut în 2000 – 2004, pe timpul guvernului Adrian Năstase.

Pentru început, ar trebui să ne uităm cam ce instituții ale statului ar fi trebuit să intervină la Caracal. Pentru că sunt o pleiadă de structuri cu atribuții în domeniu.

La nivelul Poliției Naționale, avem Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Unitatea Direcția de Operațiuni Speciale, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale etc.

În cadrul Inspectoratului Județeam de Poliție Olt, există Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

DIICOT, în ultimii ani, nu prea a avut rezultate notabile, pe când DNA a avut dosare și condamnări.

Întrucât infracțiunile grave de genul celei de la Caracal sunt investigate de Parchetele de pe lângă Tribunalele Județene sau de pe lângă Curțile de Apel, coroborat cu rezultatele obținute, se pune întrebarea dacă se mai justifică existența DIICOT sau este necesară reformarea ei. Din păcate, președintele Iohannis a cedat mult prea ușor în problema conducerii DIICOT, așa cum a procedat și în cazul Kovesi.

Intervenția DIICOT la Caracal este total deplasată, întrucât infracțiunea de omor este de competența Parchetului Județean. Nu degeaba în ultima vreme sunt din ce în ce mai multe zvonuri conform cărora DIICOT intervine pentru mușamalizarea unor dosare

Dacă DIICOT ar dispărea ca structură, atribuțiile sale ar putea fi preluate de Parchetele Curților de Apel, care oricum se ocupă cu infracțiuni de același gen, împreună cu Poliția. DIICOT ar fi trebuit să țină infractorii sub control, ceea ce n-a făcut, ceea ce s-a văzut și în cazul incidentelor de la Țăndărei.

În cazul în care DIICOT este menținută ca structură, se impune clarificarea competențelor acesteia și crearea unor instanțe de judecată specializate pe infracțiunile de crimă organizată și terorism, existente deja în unele state europene.

Dacă vorbim despre modul de organizare a Parchetelor, la noi încă se cam păstrează modelul sovietic…

Numai acolo procurorul general are autoritate asupra tuturor procurorilor. La noi până în 1947, era aceeași situație ca și în state cu tradiție, ca Franța, Spania, Italia. Ministerul Public era sub autoritatea Ministerului Justiției. Procurorul general de la Înalta Curte de Casație coordona numai procurorii care activau pe lângă instanța supremă.

Procurorii generali ai Curților de Apel ar trebui să fie egali ca atribuții cu procurorul general de la PÎCCJ, iar acesta din urmă să nu mai aibă atribuțiile din prezent.

Aici ne referim la cum ar trebui să fie din punct de vedere tehnico-instituțional. Din punct de vedere politic, ar putea avea alte interpretări și conotații.

Parchetele Curților de Apel ar trebui să investigheze toate infracțiunile grave, cu excepția celor care intră în jurisdicția DNA și a celor comise de militari.

Poliția de Ordine Publică ar trebui să rămână în structura MAI, iar Poliția Judiciară să lucreze sub conducerea efectivă a Parchetelor, ministerul fiind responsabil numai în ceea ce privește latura administrativă, nu cea operativă. S-ar reduce astfel mult influența politicului în justiție.

Dacă ar fi fost așa acum, cei de la Ordine Publică ar fi intrat peste Dincă să salveze fata, se sigila locuința în prezența martorilor, iar procurorii și polițiștii judiciari așteptau până la 6 să facă percheziția.

După cum se vede, sunt necesare reforme profunde la nivelul Ministerului de Interne, al Poliției și al parchetelor.

Amplificarea fenomenului infracțional este și rezultatul actualelor Coduri, cel Penal și cel de Procedură Penală.

Iar aici, vina nu aparține numai PSD-ului. Trebuie să ne amintim că acestea au fost negociate în 2009 – 2010, într-un mod netransparent, de Cătălin Predoiu și Viorel Hrebenciuc. Iar reprezentanții PNL în Comisia Iordache au făcut un joc destul de ciudat. Blaturile ies la iveală, mai devreme sau mai târziu.

Ca să concluzionăm, ce li s-a întâmplat victimelor criminalului de la Caracal sunt expresia unui vechi proverb românesc: „Pruncul cu multe moașe moare cu buricul netăiat”.