Modul în care poveștile pot explica un boom sau un colaps

Risc de poveste

44
5 minute de lectură

Odată ce o narațiune preia controlul, ea poate să conducă piețele

Foto: Getty Images / Guliver

ORICINE ȘTIE, sau crede că știe, povestea ucenicului lustragiu de pe Wall Street. În 1929, Joseph Kennedy, patriarhul clanului politic irlandez din Boston, a avut o epifanie în momentul în care i se lustruiau pantofii. Atunci când băiatul care îi lustruia pantofii i-a oferit sfaturi despre acțiuni, el a realizat că piața bursieră era pe punctul imploziei. Kennedy și-a vândut repede toate acțiunile și a luat o poziție scurtă, pariind că piața va cădea. Atunci când s-a prăbușit, în octombrie acel an, el a făcut avere.

În noua sa carte, „Narrative Economics”, laureatul Nobel Robert Shiller oferă această poveste ca exemplu al unei narațiuni contagioase, care devine parte din înțelepciunea populară. O poveste nu trebuie musai să fie veridică pentru a se răspândi. Shiller a scormonit prin arhivele ziarelor din acea perioadă și nu a găsit nicio mărturie despre ea. Dar a găsit o poveste similară în Minneapolis Morning Tribune. Bursa, spune ea, nu putea să fi atins încă un vârf deoarece „nu auzim despre cameristele și lustragiii de culoar care au strâns averi datorită unor circumstanțe norocoase”. Povestea aceasta a fost publicată în 1915.

Indiferent de proveniența lor, spune Shiller, contează ce tip de narațiuni sunt contagioase și de ce. Cele care prind au puterea de a influența comportamentele. Poveștile determină deciziile de angajare sau de concediere; de cumpărare sau de vânzare; de cheltuială sau de economisire. Aceste alegeri individuale, în mod clar și evident, mișcă piețele și conduc ciclul de afaceri. Elemente fundamentale, precum preșurile și profitul, sunt doar o parte din judecată. Poveștile pe care oamenii și le spun lor înșiși și unul altuia contează cel puțin la fel de mult.

Pentru a exercita o astfel de influență, narațiunile economice trebuie să devină mai întâi populare. Epidemiologia oferă un model despre cum se instalează. Epidemiile bolilor au forma unei cocoașe, atunci când sunt proiectate pe un grafic. În faza ascendentă, rata de creștere a celor nou-infectați (rata de contagiune) este mai rapidă decât rata de vindecare plus rata de mortalitate. Atunci când rata de vindecare este mai mare decât rata de contagiune, epidemia dispare. Același lucru se întâmplă și cu poveștile. Un număr crescând de oameni „infectați” răspândesc narațiunea; mai târziu, vine o perioadă de pierdere de interes și de uitare.

Foto: Getty Images / Guliver

Cele mai contagioase narațiuni economice conduc ciclurile de boom și prăbușire. Aceste narațiuni au trăsături comune, ele tind să fie modele supra-simplificate ale realității și, astfel, prind. Succesul lor poate fi datorat unui „super-răspândac” – poate o celebritate, capabilă să „infecteze” mulți oameni. Și ele fac parte adesea dintr-un mănunchi de narațiuni, care adaugă greutate la plauzibilitatea lor. Boom-ul bursier din anii ‘90 a fost generat de o serie de povești: triumful capitalismului, ascensiunea internetului, declinul inflației și așa mai departe.

Unele dintre cele mai contagioase narațiuni sunt variante mai noi, mai rezistente ale unora mai vechi. În spatele oricărui boom imobiliar este o mutație a eternei narațiuni despre valoarea crescută a terenurilor atunci când este o penurie de terenuri. „Cine s-ar putea gândi la săpat sau să se mulțumească cu o sută de ari de pământ, când mii de ari din marele Vest își așteaptă ocupanții?”, spune un manifest care documentează nebunia boom-ului terenurilor din America în anii 1830. Boomul imobiliar global, care a dus la Marea Recesiune din 2007-2009, a fost condus de narațiuni care îi convingeau pe oameni să gândească despre locuințele lor ca despre niște investiții speculative pe o penurie de terenuri.

O știință a narațiunilor economice, de genul aceleia pe care o dorește Shiller, ar necesita date de înaltă calitate. Ar fi nevoie de sondaje regulate, menite să creioneze justificările oamenilor pentru deciziile lor economice. Dar interpretarea datelor, chiar bune, ar fi dificilă. Narațiunile tind să fie ignorate de economiști deoarece legăturile acestora cu evenimentele sunt complexe și variabile – așa cum notează chiar Shiller. Odată publicate, orice date oficiale despre narațiuni ar deveni, în mod sigur, chiar parte a narațiunii.

Cele mai proeminente narațiuni de azi nu sunt vesele. Un sondaj lunar efectuat de Bank of America arată că două cincimi din managerii de fonduri se așteaptă la o recesiune anul viitor. Aceeași proporție consideră că disputa comercială dintre America și China nu se va rezolva vreodată. Pe lângă războiul comercial, managerii de fonduri citează impotența băncilor centrale și bula de pe piețele de obligațiuni, ca fiind principalele lor motive de îngrijorare.

Luați aceste mesaje, adăugați la ele sondajele sumbre despre încrederea în afaceri pe plan mondial și veți putea decide să închideți obloanele în fața furtunii ce va să vină. În acest caz, s-ar putea să vă mai tulbure încă un gând răzleț, un sentiment că povestea asta nu prea are cap și coadă. Nu se află acolo euforia obișnuită a sfârșitului de ciclu, care determină companiile să facă investiții neînțelepte și care îi atrage pe neofiți înspre activele speculative. Au dispărut cameristele și lustragiii. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Risc de poveste”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele