Monede vechi de peste 500 de ani, descoperite în Dâmbovița

405
2 minute de lectură
Foto: Mediafax

Un bărbat din București, care are detector de metale, a descoperit, luni, aproape 1.000 de monede vechi de peste 500 de ani, în zona localității Sabiești, din județul Dâmbovița. Polițiștii, muzeografii și arheologii au mers la locul descoperirii pentru a le fi predat tezaurul, informează Mediafax.

Urmăriți-ne și pe Facebook

Potrivit Poliției Dâmbovița, politiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu un criminalist și doi arheologi de la Complexul Muzeal Curtea Domnească, din Târgoviște, au acordat sprijin reprezentantilor Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Dambovița, pentru a intra, luni, în posesia a peste 980 de monede, descoperite de un bărbat din București.

„Un bărbat din București, împreună cu mai multe persoane, în urma unor activități de detecție și săpare a solului pe raza localității Sabiești a descoperit peste 980 de monede. Din primele verificări, se pare că monedele datează din perioada 1500-1600 d. Ch și ar fi de origine spaniolă, românească, poloneză și turcă“, se arată în comunicatul de presă al Poliției Dâmbovița.

Sursa citată precizează că persoanele care au găsit monedele dețin în mod legal detectoare de metale.

În privința monedelor găsite, s-a stabilit că locul unde au fost acestea descoperite nu face parte din categoria siturilor arheologice. ■

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele