Un tribunal din Oakland a dat un verdict de 2,055 de miliarde de dolari în favoarea unui cuplu din Califormia, după ce cei doi parteneri au acuzat faptul că s-au îmbolnăvit de cancer din cauza expunerii pe termen lung la celebrul erbicit produs de Monsanto, Roundup.
Verdictul din Oakland include peste 55 de milioane de dolari plăți compensatorii și o amendă de două miliarde de dolari, informează CNN.
Verdictul „arată clar faptul că (Monsanto – n.r.) trebuie să schimbe modul cum procedează în prezent“, a spus avocatul Brent Wisner.
Monsanto a pierdut mai multe procese în ultima perioadă din cauza produsului Roundup. Mii de procese similare sunt în așteptare la nivel federal sau de stat.
Bayer, companie care deține Monsanto, insistă asupra faptului că Roundup ar fi un produs sigur. „Bayer este dezamăgit de verdict și va face apel“, se arată într-un comunicat al companiei.
Alva și Alberta Pilliod din Livermore au folosit produsul pe proprietatea lor timp de peste trei decenii și au fost diagnosticați cu același tip de cancer la patru ani distanță.