Suntem conduși imprevizibil și irațional. Nu ne putem aștepta ca investitorii să manifeste duioșie față de sensibila noastră neseriozitate. Nu avem un buget al acestui an fiscal, așa cum era normal, inteligent și legal, dar puteam observa deja efectele schemelor fiscale care îl susțin. Autoritățile de la București și-au surprins investitorii cu o schemă de taxare a afacerilor bancare, energetice și din comunicații, o perfectă „lebădă neagră” în înțelesul lui Nassim Nicholas Taleb. Într-adevăr, lipsa de bani a unui guvern care a promis, nesăbuit, mai mult decât poate livra economia pe care o gestionează, impunea majorarea unor taxe. Iată însă că această controversată ordonanță 114, a cărei urgență nu justifică lipsa studiilor de impact, se poate transforma într-un mecanism de frânare a economiei. Avertismentele sunt multiple deoarece taxa pe active nu va inhiba doar creditele, ci și investițiile și așa firave în economie. În plus toată această retorică populistă care a lansat taxa pe active ca un bir pe „lăcomie” descrie ipocrizia celor care au construit reglementarea, căci taxa, cost fiind, până la urmă atacă buzunarul consumatorului. Însă limbajul neglijent mai descrie și incultura (economică) desăvârșită a celor care sunt până la urmă responsabili vremelnici de bunul mers al economiei. Efectele OUG 114 sunt aiuritoare: statul își taxează propriile împrumuturi, ceea ce e halucinant, dacă n-ar fi demonstrația lipsei de cunoaștere și înțelegere a fenomenelor economice. Probabil, cei care au născocit taxa pe toate activele bancare n-au înțeles că nu negociază vreun comision dintr-o afacere cu banii statului, ci aplică un impozit, cu efecte multiple asupra mediului de afaceri. Efectele se văd deja în dificultatea cu care se împrumută statul român în ultimele săptămâni.
Trezoreria statului va băga adânc mâna în pușculița cu valută pe care o păstrează în vistieria băncii centrale, după ce a reușit să împrumute bani mai puțini decât avea nevoie și mai scump. La o licitație de obligațiuni românești în valută, săptămâna trecută, participanții au fost dispuși să liciteze cu 65% mai puțini bani decât într-o licitație similară organizată în decembrie, înainte de lansarea controversatei taxe pe activele bancare. Împrumutul obținut, de 83,5 milioane de euro, nu acoperă nevoile acute ale Trezoreriei. Recent, a ajuns la scadență un împrumut de 928,7 milioane de euro, iar diferența până la suma datorată a fost acoperită din bufferul aflat în vistieria băncii centrale. Acest buffer, în fond o pușculiță cu valută pentru zile negre, în jur de șase miliarde de euro, a fost construit, la insistența creditorilor instituționali, FMI și Comisia Europeană, în timpul crizei financiare, pentru a fi utilizat în vremurile unei eventuale crize. Suntem oare deja în vâltoarea unei crize? Nu încă, însă politicile noastre nesăbuite, imprevizibile și iraționale pot pregăti terenul unei viitoare recesiuni. Până atunci, încrederea în moneda națională este și ea la cote minime, investitori și clienți individuali ai băncilor se grăbesc să cumpere valută.
Scumpirea energiei din ultimele săptămâni este și ea un efect al politicilor proaste în domeniu, al lipsei investițiilor și al incoerenței strategiei noastre de dezvoltare a domeniului, care alungă și pedepsește investitorii. Starea precară a termocentralelor este expresia lăcomiei cu care statul a capturat toți banii companiilor din energie, nelăsând niciun leu pentru investiții. Dar mai observăm o problemă: lipsa de profesionalism a reprezentanților statului în diferitele boarduri ale companiilor unde este acționar. Într-o perfectă indiferență față de principiile guvernanței corporative, care este în fond expresia rafinată a eficienței gestionării afacerilor, guvernanții au plasat neprofesioniști, oameni slab pregătiți, interesați, probabil, doar de indemnizații și de alte beneficii colaterale. Desigur, ambiția României de a intra în clubul statelor dezvoltate, OECD, pare o glumă, în condițiile în care noi nu suntem în stare să-i respectăm principiile, unul dintre ele fiind chiar cel al guvernanței corporative.
În esență, un stat care nu-și calibrează inteligent, eficient și lucid nevoile, căzând pradă capcanelor populismului falimentar, se poate aștepta la turbulențe în economie. După ce a fost sistematic ignorată, acum Bursei de Valori i se mai dă o lovitură prin taxarea sălbatică a activelor băncilor și pe cele ale companiilor din energie și comunicații. În plus, deși este evident că vom avea în viitor o mare problemă în a finanța pensiile, după ce generația ceaușeilor va începe să se retragă, noi diluăm și pilonul II al sistemuluii național de pensii. Pilonul II era însă, simultan, un stâlp al pieței de capital și un creditor fidel al statului. Destructurând sistemul pilonului II de pesnii, statul își mai dă singur o lovitură sub centură.
Iar în condițiile acestei gestionări slabe a afacerilor statului, încrederea joasă în economia noastră nu surprinde pe nimeni.
În plan extern, România a reușit să evite șansa de a-și impune prezența și interesele în agenda europeană. Președinția Consiliului European pare a fi un exercițiu de modestie funcționărească, marcată de ușoare puseuri de mândrie națională, inutile într-o lume a respectului reciproc. Economia este pândită de pericole din interior, înainte de materializarea unor riscuri externe, care injectează neliniște în agenda globală.
