Naționalismul nu poate salva România

Spre lauda lui, în inteligența sa, poporul român a protejat ani buni politica internă de naționalism. Mai ales după înfrângerea electorală a lui CV Tudor și a Partidului România Mare, începând cu 2001 am fost una dintre puținele țări europene care, în Parlament, nu au avut niciun partid naționalist. Din păcate, date sociologice recente ne arată o tendință contrarie. Conform unui sondaj IRES, realizat la cererea Consiliului Național de Combatere a Discriminării și citat de Calea Europeană, 48% dintre români cred că naționalismul ar fi o mișcare necesară pentru România.

De aceea și partidele politice principale, care, spre deosebire de trecut, au o doză mult mai mare de oportunism politic, au început să cocheteze cu atitudini naționaliste, sperând să atragă o parte din electoratul care împărtășește astfel de convingeri. În acest sens, este util să analizăm principalele slogane de campanie electorală ale PSD și PNL pentru alegerile europarlamentare. PSD afirmă că „România merită mai mult”, slogan în primul rând populist, demagogic, venit din partea unui partid care guvernează de șapte ani, timp în care putea să facă mult mai mult pentru țara asta. Pe de altă parte, PNL vine cu sloganul „Mai întâi România”, o copie ieftină a celebrului „America First”, demers prea superficial pentru un partid cu pretenții istorice.

Ambele slogane au și o tentă naționalistă, ținând cont că ne aflăm în campanie de alegeri pentru Parlamentul European. Chiar dacă alegerile au un caracter național, fiind organizate de fiecare țară în parte, cei ce vor fi trimiși în Parlamentul European vor avea că sarcină binele UE și buna ei guvernare. Europa va fi principala lor preocupare. Cea mai bună dovadă este însăși organizarea Parlamentului European, unde membrii săi sunt grupați pe familii politice europene, și nu pe grupări naționale. În contextul ăsta, cele două lozinci electorale ar fi trebuit să fie „UE merită mai mult” și „Mai întâi UE”. Și ca un paradox al vremurilor noastre, sloganul liberal este chiar mai accentuat decât cel social-democrat. Pentru că, da, România și UE merită mai mult. Dar când spui „mai întâi România”, inevitabil generezi o tensiune între cele două, mai ales că România și UE trebuie să fie în simbioză. Așa cum bine spunea președintele Klaus Johannis când afirma că „România este Europa și Europa este România”.

Dacă aceste excese naționaliste ale principalelor partide politice românești s-ar rezuma la campania pentru Parlamentul European, încă ar fi bine. Din păcate, dacă analizăm evoluția lor din ultimii ani, observăm „deschiderea“ ambelor atât pentru importul de idei naționaliste, cât și de promotori. Este un lucru bine știut că PSD a absorbit un număr important de membri PRM, inclusiv în actuala echipă de conducere figurând mai mulți lideri apropiați de Corneliu Vadim Tudor. Pe de altă parte, și PNL are antecedentele sale naționaliste, membri ai partidului, dar și simpatizanți aducându-și aminte de tristul moment al aducerii în partid a lui Marian Munteanu. Și dacă membrii și simpatizanții PSD sunt mai toleranți la astfel de atitudini naționaliste, pentru PNL costul cochetării cu ipostaza pro-legionară a lui Munteanu a fost semnificativ. Cei mai mulți din alegătorii de astăzi ai USR sunt foști susținători liberali care nu s-au putut împăca și cu deriva naționalistă a liberalilor.

În felul acesta, dintr-o țară care respingea atitudinile naționaliste și se putea mândri cu asta, România regresează spre o țară în care o parte importantă a populației își vede salvarea într-un miraj pe care, fără succes, noi, românii, l-am încercat de mai multe ori în secolul 20. În anii ’30 ai secolului trecut, liberalii, dorind să-și însușească beneficiile economice ale Marii Uniri de la 1918 cu prioritate, au exacerbat naționalismul economic, inventând politica neinspirată a lui „prin noi înșine”. Eșecul acestei politici a fost elocvent demonstrat de istoricul Bogdan Murgescu, specialist în istorie economică. Pe fondul eșecului politicii liberale și al situației economice și sociale dificile din țară, s-au ridicat mișcările fasciste din România, naționalismul economic al PNL fiind agravat de naționalismul ideologic, pe vector ortodox, al legionarilor și al generalului Ion Antonescu. România urma să eșueze în crimă și în izolare internațională.

În anii ’70 și, mai ales, ’80, disperat să-și prelungească bruma de legitimitate câștigată prin momentul august 1968, Nicolae Ceaușescu apelează și el la naționalism, recuperând inclusiv o parte din ideile legionarilor. Treptat, izolează internațional România și impune prin forță autarhia economică. Suferințele la care sunt supuși românii sunt infernale, iar țara eșuează în faliment economic și stigmatizare internațională. În fine, ca și cum memoria anilor ’80 nu era suficientă, ca răspuns la intransigența Occidentului față de derapajele democratice ale Bucureștiului de la începutul anilor ’90, guvernul FSN apelează și el la naționalism. Momentul de vârf al acestei rătăciri este vestitul patrulater roșu din anii 1992-1996, când partidul principal de guvernământ, PDSR, se aliază cu alte trei partide naționaliste și anti-occidentale, PRM, PUNR și PSM. Rezultatul a fost același: România a eșuat, din nou, a patra oară în 80 de ani, în faliment economic și izolare internațională.

De aceea, în linia celor expuse mai sus, sunt îndreptățit să contest soluția salvării României prin naționalism. Ce ne face să credem că dacă în secolul XX naționalismul românesc a eșuat de fiecare dată, în secolul al XXI-lea, el se va dovedi o soluție viabilă? Oare România nu merită mai mult? 

Comentarii

Iulian Fota
Iulian Fota a ocupat diverse funcţii în sistemul public, precum consilier prezidenţial pentru securitate naţională și consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică şi politica de apărare din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, fiind in prezent conferenţiar universitar in domeniul studiilor de geopolitică și securitate națională.