

Toate motocicletele noi și mopedurile ce vor fi omologate în scopul comercializării în Uniunea Europeană trebuie să îndeplinească, de la 1 ianuarie 2020, noul standard de mediu Euro 5, care înlocuiește norma actuală Euro 4, a anunțat luni Asociația Constructorilor Europeni, citată de Mediafax.
Unele modele de nișă, adică motociclete enduro și cele de trial, mopede cu trei roți concepute pentru scopuri utilitare și cvadricicluri ușoare, au primit o perioadă de tranziție pentru conformare. Aceste motocicluri vor trebui să îndeplinească noile limite de emisii Euro 5 de la 1 ianuarie 2024, potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Motocicluri (ACEM).
O altă schimbare importantă este introducerea progresivă a unui al doilea nivel de diagnoză cu care motociclul este echipat din construcție (OBD), ce permite identificarea avansată și semnalizarea defecțiunilor, precum și defectarea sistemelor de control al emisiilor.
„Din punct de vedere al ofertei, tehnologia vehiculelor a contribuit la îmbunătățirea performanței de mediu a motocicletelor. Investițiile în cercetare și dezvoltarea produselor au făcut posibil ca noile motocicluri să fie conforme cu standardul Euro 5“, explică Antonio Perlot, secretarul general al ACEM.
Astfel, performanțele de mediu ale motocicletelor Euro 5 vor fi echivalente cu cele ale mașinilor Euro 6, mai arată asociația.
ACEM consideră că acestea sunt în concordanță cu viziunea recentului Acord Verde European (European Green Deal) de a avea un transport mai puțin poluant, în special în orașe și în plus de a facilita participarea motociclurilor la sistemul de transport multimodal. ■