Nord Stream 2: reîntoarcerea la geopolitica proiectelor de gazoduct

Radu Dudău, co-founder and director of Energy Policy Group (EPG)


Președinția românească a Consiliului UE a moștenit de la cea austriacă dosarul gazoductului Nord Stream 2. Acesta este un proiect controversat, prin care Gazprom dorește să-și dubleze capacitatea de transport de gaze prin Marea Baltică, din Rusia până în Germania, față de capacitatea celor două conducte paralele deja existente ale gazoductului Nord Stream 1, puse în funcțiune în 2011, respectiv 2013.

Nord Stream 2 este un adevărat „cartof fierbinte”, fiind un proiect vehement contestat, pe de o parte, de statele membre central și est-europene, în frunte cu Polonia, și apărat, pe de altă parte, de țările ale căror companii sunt implicate în finanțarea sa: Germania, Olanda, Franța, Austria.

Este util să ne reamintim că, în urmă cu mai bine de un deceniu, Nord Stream 1 era deja un proiect profund polarizant, numit de fostul ministru polonez Radoslaw Sikorski, în 2005, „conducta Ribbentrop-Molotov”. Deși incorectă politic – ori poate tocmai de aceea – porecla s-a lipit de acel proiect, care a ajuns să cristalizeze și să amplifice clivajul dintre statele nord-vest europene și cele ale Europei Centrale și de Est cu privire la politicile energetice.

În vreme ce estul Uniunii Europene, aflat sub dominația monopolistă a Gazprom, este profund preocupat de dependența energetică față de Rusia și de instrumentalizarea comerțului cu gaze în scopuri politice, Vestul, mult mai bine diversificat din punct de vedere energetic, tratează relația cu Gazprom în cheie strict comercială, din perspectiva beneficiilor oferite de aprovizionarea abundentă, stabilă și la preț avantajos cu gaze naturale rusești. De fapt, chiar acest profund conflict al percepțiilor de securitate energetică, exprimat prin „geopolitica gazoductelor” – să ne amintim și de saga proiectelor Nabucco și South Stream -, a declanșat procesul politic de creare a Uniunii Energetice; una din cele cinci dimensiuni esențiale ale acesteia este „securitatea, solidaritatea și încrederea” prin care statele membre se obligă să fie solidare în asigurarea aprovizionării cu energie a întregii UE.

Un gazoduct ineficient, cu utilitate geopolitică

Or, Nord Stream 2 redeschide o rană veche, adâncind-o chiar. Din punct de vedere economic, proiectul nu pare a avea, la prima vedere, prea mult sens. Capacitatea totală de import de gaze naturale a UE este de aproape 700 mld. m3/an, în vreme ce importurile totale de gaze (conductă și GNL) însumează circa 300 mld. m3/an. Astfel, există o supracapacitate de import de gaze, ineficient folosită. A adăuga încă 55 mld. m3/an, cât este capacitatea proiectată a celor două noi linii ale Nord Stream 2, la un cost estimat de 9,5-10 mld euro, nu înseamnă decât a crea un excedent și mai mare de capacitate și a reduce și mai mult eficiența costurilor, calculată pe ansamblul sistemului european de transport de gaze naturale.

Dar nici Gazprom, nici companiile europene implicate în proiect nu fac calculele în acest fel. Rusia, hotărâtă să reducă Ucraina la irelevanță în jocul tranzitului gazelor rusești către Vest,  a dezvoltat o strategie de ocolire prin nord și prin sud a Ucrainei. La nord, pentru a evita și dependența de teritoriile Țărilor baltice și Poloniei, Moscova preferă să dezvolte coridorul Mării Baltice, cu acces direct la „gâsca cu ouă de aur”: Europa de Nord-Vest. La sud, după abandonul proiectului South Stream, în 2014, Rusia construiește TurkStream, care subtraversează Marea Neagră, de la Anapa la Kiyikoi, cu capacitate de 31,5 mld. m3/an. Din Turcia, circa 16 mld. m3/an din acest volum vor fi disponibile pentru piața europeană, urmând a fi transportate printr-un nou gazoduct, a cărui realizare a declanșat noi alinieri politice ale statelor apropiate de Moscova: Grecia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ungaria.

Astfel, argumentul că reabilitarea sistemului ucrainean de transport de gaze, cu capacitate totală de 120 mld. m3/an, ar costa cu 3-4 mld. euro mai puțin decât gazoductul Nord Stream 2, de 55 mld. m3/an, nu este relevant pentru Moscova, pentru care scoaterea Ucrainei din joc este obiectivul politic principal. Nici faptul că UE și BERD au investit deja sute de milioane de euro în reabilitarea sistemului ucrainean nu schimbă situația. În plus, chiar construcția unui proiect de 10 mld euro constituie un stimul economic major pentru industria siderurgică rusă, precum și pentru un întreg ecosistem de contractori interni și externi. Dar, fără îndoială, aceste costuri suplimentare vor fi decontate, în timp, de consumatorii finali de gaze din Europa.

Oponenții proiectului Nord Stream 2 atrag atenția, pe bună dreptate, că o astfel de supra-concentrare a livrărilor de gaze rusești prin coridorul baltic va duce la o debalansare a sistemului central-european de transport de gaze; acesta va fi aprovizionat din Germania, prin conductele OPAL (existentă) și EUGAL (proiectată), ajungând să transporte gaze de la Vest la Est, adică în sens invers față de modul în care a funcționat vreme de decenii. Astfel, va fi diminuată capacitatea de import de către statele central și est-europene a unor volume de gaze de proveniență nerusească- GNL sau gaze naturale din Norvegia.

Ocolirea Ucrainei costă

DASHAVA, UKRAINE – SEPTEMBER 18: Hand wheels are seen fixed to valves at the Dashava natural gas facility on September 18, 2014 in Dashava, Ukraine. The Dashava facility, which is both an underground storage site for natural gas and an important transit station along the natural gas pipelines linking Russia, Ukraine and eastern and western Europe, is operated by Ukrtransgaz, a subsidiary of Ukrainian energy company NJSC Naftogaz of Ukraine. Ukraine recently began importing natural gas from Slovakia through Dashava as Ukraine struggles to cope with cuts in gas deliveries by Gazprom of Russia. As Russia has cut supplies many countries in Europe that rely heavily on Russian gas fear that Russia will increasingly use gas delivery cuts as a political weapon to counter European economic sanctions arising from Russian involvement in fighting between pro-Russian separatists and Ukrainian armed forces in eastern Ukraine. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Dar, de fapt, problema acută a statelor membre din Europa Centrală și de Est ține de ampla reorganizare a sistemului continental de transport de gaze, care va fi impusă odată cu reducerea masivă a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina. Slovacia, Cehia și Ungaria, dar și România și Bulgaria vor fi profund afectate, atât din punct de vedere al aprovizionării, cât și al taxelor de tranzit de gaze. De aceea, reacția acestora față de „atacurile pe flancuri”, Nord Stream și TurkStream, trădează un amestec de panică și repoziționare oportunistă. Toate aceste state ar prefera ca sistemul ucrainean să continue a fi utilizat, dar fiecare (cu excepția României) se poziționează în proiecte care, atunci când cărțile vor fi din nou făcute, să le maximizeze câștigurile. Desigur, „poziționarea” include o bună doză de compromis politic cu Moscova.

Trebuie remarcat că, din 2014, Ucraina a redus practic la zero importurile directe de gaze din Rusia, ea reimportând gaze rusești cumpărate din Germania, prin Polonia, Slovacia și Ungaria. Pierderea taxelor de tranzit, de circa 2 mld euro anual, este deosebit de usturătoare pentru Kiev. Dar ideea că Rusia poate fi constrânsă de către UE, prin politici și reglementări, să mențină tranzitul prin Ucraina la nivelul actual de 50-60 mld. m3/an este o naivitate. Cel mai realist mod de protecție a securității energetice ucrainene este integrarea în sistemul energetic european și restructurarea economică în sensul reducerii dependenței de un combustibil care îi cauzează un asemenea grad de vulnerabilitate.

Dar și zăcămintele de gaze din Marea Neagră reprezintă o speranță pentru securitatea energetică ucraineană. În contextul deplasării și mai accentuate a centrului de greutate al comerțului european cu gaze naturale către Europa de Nord-Vest, valoarea strategică a gazelor românești pentru flancul sud-estic al UE crește proporțional. Depinde însă de înțelepciunea decidenților de la București dacă vor putea oferi condițiile pentru realizarea investițiilor în Marea Neagră.

Din punct de vedere juridic, Uniunea Europeană nu poate bloca realizarea gazoductului Nord Stream 2. Poate însă insista cu strictețe pentru respectarea regulilor celui de-al Treilea Pachet Energetic, care cer unbundling, acces al terților la orice nou sistem de transport de energie, precum și transparență și nediscriminare în stabilirea tarifelor.

SASSNITZ, GERMANY – OCTOBER 19: An employee works on an iron cage the production process of pipes in the production hall at the Nord Stream 2 facility at Mukran on Ruegen Islandon October 19, 2017 in Sassnitz, Germany. Nord Stream is laying a second pair of offshore pipelines in the Baltic Sea between Vyborg in Russia and Greifswald in Germany for the transportation of Russian natural gas to western Europe. An initial pair of pipelines was inaugurated in 2012 and the second pair is due for completion by 2019. A total of 50,000 pipes are currently on hand at Mukran, where they receive a concrete wrapping before being transported out to sea. Russian energy supplier Gazprom, whose board is led by former German chancellor Gerhard Schroeder, owns a 51% stake in Nord Stream. (Photo by Carsten Koall/Getty Images/Guliver)

Spre deosebire de exceptarea acordată conductei OPAL, care preia gazele din Nord Stream 1 și le transportă prin Germania până la granița cu Republica Cehă, considerentele de exceptare par a nu se mai aplica în cazul EUGAL, sistem ce urmează a prelua gazele din Nord Stream 2: „investiția trebuie să contribuie la creșterea concurenței pe piața de gaze naturale și la creșterea siguranței aprovizionării; nivelul de risc al investiției trebuie să fie astfel încât aceasta să nu poată fi realizată decât prin acordarea unei excepții”, spune art. 36 al Directivei 73/2009/EC privind regulile comune pentru piața internă de gaze naturale. Dar, în mod evident, aceste condiții nu mai sunt întrunite, chiar dacă ale au putut fi invocate pentru Nord Stream 1. Aflată la Președinția Consiliului UE, România a propus, în luna ianuarie, ca noțiunea de „interconector” de gaze naturale să se aplice și conductelor ce leagă rețelele de transport de gaze naturale din UE de un furnizor din afara UE – deci și sistemului Nord Stream 2. Potrivit definiției din Directiva 73/2009/EC, „un interconector este o linie de transmisie care traversează granița dintre state membre cu unicul scop de a conecta sistemele naționale de transmisie ale acelor state membre”. Deși Nord Stream 2 nu urmează a conecta două sisteme naționale de transport de gaze din UE, el va traversa zonele economice exclusive din Marea Baltică ale mai multor state membre. Or, definit ca interconector, Nord Stream 2 trebuie să se conformeze riguros regulilor de acces nediscriminatoriu al terților și de reglementare a tarifelor, precum și obligației de ownership unbundling, adică de separare a controlului transportului de gaze de cel al livrărilor de gaze.

Această extindere a definiției interconectorilor este actualmente contestată în Consiliul UE de către Germania și Olanda. Dar cazul juridic pentru includerea Nord Stream 2 în categoria interconectorilor este justificat. Încă o dată, UE nu poate interzice construcția lor, dar poate insista să le fie aplicate reguli clare și ferme. Miza este securitatea energetică a întregului continent,  percepția de solidaritate comunitară și succesul întregii construcții a Uniunii Energetice. Or, actuala structură de proprietate asupra Nord Stream 2, deținută integral de Gazprom (după retragerea din acționariat a companiilor vest-europene, sub amenințarea sancțiunilor americane), nu poate fi conformă cu obligația de unbundling.

Pentru România, chestiunea este deopotrivă relevantă pentru condițiile în care va opera conducta ce va continua pe teritoriul UE gazoductul TurkStream. Aplicarea strictă a regulilor celui de-al Treilea Pachet Energetic este cea mai bună garanție de utilizare comercială, nu politică, a unei astfel de investiții.

Comentarii