Nostalgia premiilor CÉSAR

100
Robert Redford

Ceremonia pariziană a ajuns la cea de-a 44-a ediție, în aceeași sală Pleyel care apare în minunata comedie a compatriotului nostru mutat în Hexagon, Radu Mihăileanu: „Concertul”, răsplătită, de altfel, cu statueta concasată.


Irina-Margareta Nistor, critic de film și translator

La începutul anilor ’90, TV5 transmitea, en léger différé (sau chiar și Canal France International) și puteam vedea și în România, răsplata binemeritată a creatorilor francezi și nu numai, cu comentarii spirituale și o eleganță demnă de cele mai aclamate parade de modă. A mai fost preluat de câteva ori de Televiziunea Națională și o dată de Prima și, oricât am fi de francofoni, teoretic, se pare că nu mai contează, cu tot sezonul inaugurat la 28 noiembrie 2018 și care se va încheia pe 14 iulie 2019!

Prin urmare, și de data asta am putut urmări doar frânturi, pe net, cu regretul că am fi vrut să fim martori oculari, în momentul în care „The Sisters Brothers”(„ Frații Sisters”), filmat, în parte la noi, la casa de producție a lui Cristian Mungiu (deținătorul Palme d’Or!), deja premiat la Veneția și cu trofeele Lumière, a primit și patru César-uri, inclusiv pentru regizorul Jacques Audiard. Rămânem cu nerăbdarea de a vedea măcar pelicula și pe ecranele noastre, mai ales că se bucură de o distribuție de invidiat: Joaquin Phoenix, John C. Reilly, Jake Gyllenhaal, Rudger Hauer și Riz Ahmed, între alții…

Xavier Legrand

Premiul cel mare a fost câștigat de filmul „Custodia”, în regia lui Xavier Legrand (care a primit și un Leu de Argint, la Veneția), coproducător fiind Alexandre Gavras (fiul lui Costa Gavras, care a turnat cândva, la Casa Poporului, pe post de Vatican, „Amen”). Povestea tragică a unui divorț chinuitor, dramatic, cu un copil, victimă colaterală, și cu acte de o violență conjugală credibilă și înfricoșătoare, dar și cu soluții salvatoare, în clipele cele mai periculoase, a fost prezentată, acum ceva vreme, la Institutul Francez, în Cinematograful Elvira Popescu/ Elvire Popesco, urmat de o lungă discuție despre situații similare de teroare în familie și la noi, și la ei.

Léa Drucker (nepoata de unchi a lui Michel, genialul și longevivul moderator TV, care, după cum bine știm, este de origine română și care, la rândul său, apare în propriul său rol, în alt premiat: „Guy”) și-a adjudecat premiul pentru interpretare feminină, de altfel, extrem de meritat.

Pe lista pentru César-ul pentru cel mai promițător actor s-a regăsit și băiețelul din același scenariu, Thomas Gioria, interpretul fără cusur și extrem de atașant al unui puști de 11 ani, martor neputincios, confruntat cu despărțirea dramatică a părinților și cu aparenta imparțialitate a unei judecătoare, care nu pare să înțeleagă prin ce trece familia dezbinată și terorizată.

Cel mai bun actor a fost desemnat Alex Lutz (vocea lui Teleferix, din „Asterix și poțiunea magică”) pentru „Guy”, care în discursul de mulțumire a dat un citat din Cioran.  

Evident, a existat un omagiu pentru neuitatul Charles Aznavour, șansonetistul de la care am învățat o franceză rafinată și poetică și care are atât de mulți fani și aici, el concertând relativ cu puțină vreme înainte de a ne părăsi, la București, unde revenea după o jumătate de secol, și care a rămas nemuritor în „Moș Goriot”, personaj  legendar al lui Balzac, într-o coproducție cu televiziunea noastră națională.

Maestru de ceremonii a fost Kad Merad, actorul de comedie descoperit de publicul nostru în „Coriștii”. El a deschis seara cu un omagiu, firește, din nou, pentru Queen, indirect pentru Freddie Mercury, cu umorul fin ironic tipic pentru malurile Senei, într-un montaj de muzică și imagini care a dat doza de adrenalină necesară unei seri palpitante!

Titlurile din categoria cel mai bun film străin se regăseau, majoritatea, printre cele care rulaseră și la noi, datorită, între altele, proiectului strălucit: Les Films de Cannes à Bucarest (și, mai nou, în alte 7 orașe). Și anume: belgianul „Dansatoarea”, americanul „Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri”/„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, polonezul „Războiul Rece” sau libanezul „Capernaum: Haos și speranță”. Câștigător, ca și pe Croazetă,   japonezul „O afacere de familie”/„Shoplifters”, al lui Hirokazu Kore-eda, el a fost cel care a obținut voturile cineaștilor francezi de astă dată.

Tot pe 22 februarie, într-o zi de vineri, ca în fiecare an, ca să aibă vreme să  ajungă după, până duminică, și la Los Angeles, la Dolby Theatre, la Oscaruri, cu infinită emoție i s-a înmânat un César onorific actorului, regizorului și producătorului Robert Redford, fondatorul și președintele festivalului de cinema independent de la Sundance, care poartă numele personajului pe care l-a jucat alături de prietenul său de-o viață, Paul Newman, în  „Butch Cassidy și Sundance Kid”. Fermecătorul octogenar, care anunțase că s-a retras și că și-a încheiat cariera de artist vizibil, odată cu „Bătrânul și pușca”, a mai dat ceva speranțe în discursul său, precizând că s-ar putea să se fi cam grăbit cu această declarație anterioară. „Marele Gatsby”, cuceritorul din „Departe de Africa” sau ingeniosul cacealmist ori reporterul iscusit și curajos din „Toți oamenii președintelui”, misteriosul din „Zilele Condorului”, adorabilul tânăr căsătorit din „Desculț în parc”, cu siguranță că ne-ar mai fi încântat nespus, pentru câteva minute, să-l vedem, privit cu admirație de țara în care s-a inventat cinematograful.

Poate că la a 45-a ediție se va întâmpla o minune și din fotoliul de acasă ne vom putea delecta cu cea mai glamorous-șic întâlnire a iubitorilor și creatorilor celei de-a 7-a Arte!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele