Numele lui Firea, pus în joc pentru prezidențiale în ziua în care Dăncilă nu a exclus propria candidatură

104
Gabriela Firea și Viorica Dăncilă Sursa: Facebook

Liderul PSD Slatina, Emil Moț, crede că social-democrații nu ar trebui să mai piardă timpul cu „experimente și încercări”, ci să maximizeze cea mai bună variantă, care este, în opinia sa, Gabriela Firea. „Să o convingem să candideze”, spune primarul Slatinei.

Primarul Slatinei, care este președinte al organizației locale a PSD, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, că este preocupat de modul în care va fi abordat subiectul alegerilor prezidențiale, el fiind convins să este nevoie de un „candidat credibil”.

„Sunt și eu preocupat, ca toți colegii, de modul în care vom aborda alegerile prezidențiale, după eșecul usturător de la europarlamentare. Avem nevoie de un candidat credibil, capabil și să transmită un mesaj puternic către marea masă de nehotărâți, dar să și mobilizeze electoratul PSD. (…) De ce să-i măsurăm doar pe cei care și-au manifestat dorința de a candida? Poate sunt alți colegi care stau mult mai bine și care chiar dacă nu doresc în acest moment să se înscrie în competiție, ar putea fi convinși să o facă. Este cazul dnei Primar General Gabriela Firea, care vedem cu toții că de ani buni se află pe primele poziții în toate sondajele de opinie, în ce privește încrederea”, scrie Emil Moț.

Potrivit acestuia, „e mult mai ușor să transformi în voturi o zestre semnificativă de încredere și notorietate, decât să le clădești pe toate de la zero sau oricum de undeva de jos”.

Liderul PSD Slatina mai scrie că nu mai e timp pentru „experimente și încercări”, ci trebuie maximizată „cea mai bună variantă”.

„Eu cred că în acest moment nu facem altceva decât să pierdem timpul cu tot felul de experimente și încercări, în loc să încercăm să maximizăm cea mai bună variantă pe care o avem și s-o convingem pe dna Firea să candideze! Ar fi un semnal extraordinar pentru tot partidul și ar crea acea emulație de care avem nevoie pentru a da, după atâția ani, președintele țării”, a mai scris Moț.

Citiți și: Dăncilă, despre prezidențiale: „Dacă partidul îmi cere să candidez, nu voi da înapoi”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele