

Superioritatea civilizațională a Occidentului s-a clădit și pe o foarte bună dezvoltare a gândirii critice. Astfel, pe măsură ce știința ocupa un loc central în societatea vestică, universitățile, instituțiile de cercetare, marile conferințe occidentale deveneau noile temple, locul unde oamenii căutau și ideea de progres, dar și răspunsuri la marile întrebări.
Eforturile acestea constante au creat în timp tradiție, din care fac parte și cele două mari conferințe occidentale, de la începutul fiecărui an. În ianuarie, elita economică, dar și o bună parte din elita politică, pentru că economia este totuși politică, se strânge în cochetul orășel elvețian Davos. Și anul acesta, între 22 și 25 ianuarie, 3.000 de participanți, reprezentând toate zonele importante ale unei societăți, politic, economic, afaceri, societate civilă, media, s-au întâlnit pentru a evalua actuala situație a globalizării.
Zi după zi, aspect după aspect, globalizarea a fost disecată pentru a identifica oportunitățile, dar mai ales pentru a analiza riscurile și disfuncționalitățile actualului stadiu de globalizare. Însăși tema aleasă pentru acest an, „Globalizarea 4.0: modelarea arhitecturii globale în epoca celei de a patra revoluții industriale”, sugerează cele două mari paliere de abordare.
Disfuncționalitățile acumulate în ultimii ani, mai ales intensificarea polarizării sociale și a contestării globalizării de către cei care nu au avut vreun beneficiu de pe urma ei, reclamă o mai bună cooperare internațională. Încetinirea globalizării, mai ales a proceselor economice, așa-numita „slowbalization”, mărește riscul unei noi crize economice de nivel global. Pe de altă parte, toți ne confruntăm cu un nou val al schimbărilor tehnologice, mai ales în urma digitalizării, iar acesta se suprapune periculoaselor schimbări climatice, un alt mare motiv de îngrijorare. Din cele două mari provocări de mai sus rezultă și responsabilitatea principală a celor care sunt preocupați de bunul mers al acestui proces. Cum remodelăm o globalizare care nu mai poate fi oprită, care totuși trebuie să fie sustenabilă și inclusivă, recuperând o parte cât mai mare din cei pierduți pe drum? Altfel, actuala perioadă de instabilitate globală se va accentua, degradarea economică a sistemului global urmând să influențeze negativ competiția geopolitică globală.
Al doilea mare și tradițional eveniment de la începutul fiecărui an este Conferința de securitate de la München (CSM). Ajunsă la a 55-a ediție, spre deosebire de Davos care este mult mai deschisă spre lume, CSM reprezintă în primul rând un club occidental de discuții. Marea majoritate a participanților este din țările UE și din America de Nord, un adevărat club transatlantic. O a doua diferență notabilă este că această conferință este focalizată doar pe probleme de securitate internațională sau, pentru a fi în ton cu vremurile, de securitate globală. Considerată cea mai bună conferință internațională organizată de un think-tank, CSM adună la un loc, într-un micuț, dar foarte cochet hotel din capitala Bavariei, aproximativ 450 de decidenți din zona de securitate națională, dar și mulți dintre cei mai buni analiști și experți ai acestui domeniu.
Atmosfera din acest an a fost una sumbră, de mare îngrijorare, reflectată de însăși tema aleasă, „Marele puzzle: cine culege piesele?”. Asistăm la destructurarea vechii ordini internaționale liberale, gradul de pericol în sistemul global crescând la un nivel nemaiîntâlnit de la sfârșitul Războiului Rece. Suntem martorii unor transformări istorice, ai apusului unei epoci, ai lumii dominate de Occident și ai ascensiunii unei lumi mult mai diversificate, în care Asia, economic și politic, va avea o importanță mult mai mare. Au fost din nou, a câta oară, identificate marile probleme de securitate ale lumii, cu accent notabil pe intensificarea competiției geopolitice globale. De aceea, cele mai așteptate discursuri au fost cele ale marilor lideri mondiali, pentru a înțelege mai bine cum se poziționează marile puteri. A fost și o conferință a contradicțiilor nelămurite, nerezolvate, a lipsei de răspunsuri sau soluții, ceea ce, pe bună dreptate, i-a făcut pe cei de la Politico să spună că mai bine evenimentul s-ar intitula „Conferința de la München pentru Insecuritate”.
Contradicțiile au fost vizibile peste tot. SUA au avut cea mai mare delegație „ever”, Congresul american încercând să sugereze și în acest fel păstrarea angajamentului său pentru relația transatlantică. Pe de altă parte, delegația americană a fost ruptă în două, ca mesaje și ca abordare, antiteza între discursul vicepreședintelui Mike Pence și cel al fostului vicepreședinte Joe Bidden fiind evidentă pentru toată lumea. Contradicții am avut și la nivelul gazdelor germane. Ministrul german al apărării, pe bună dreptate, a reconfirmat primordialitatea NATO în chestiuni de apărare națională. Pentru Berlin, NATO rămâne în continuare principala soluție de securitate națională. Pe de altă parte, doamna cancelar Angela Merkel a apărat atât deciziile de politică externă ale Germaniei, cât și poziționările internaționale ale UE, ceea ce evident că a pus-o în antiteză cu președintele american Donald Trump. Cu fiecare discurs și pe fondul dispariției președintelui Franței din prim-planul politicii mondiale (din cauza complicatelor probleme interne), Angela Merkel își intră tot mai bine în rolul de lider al taberei transatlantice, înclinată spre cooperare internațională și multilateralism. În UE, cota de încredere a europenilor în domnul Trump este foarte scăzută.
Acolo unde doamna Merkel a fost ovaționată de audiență, mesajul de salut al președintelui Donald Trump a fost întâmpinat cu maximă răceală, fără aplauze. Relația transatlantică traversează cel mai complicat moment al său și viitorul ei depinde, acum lucrurile sunt clare, de rezultatul alegerilor din SUA, din 2020.