O nouă carte susține că democrația liberală este amenințată de comunitățile slăbite

    „The Third Pillar” („Al treilea pilon”) al lui Raghuram Rajan spune că societatea contează

    81
    7 minute de lectură

    Liber schimb

    Ediția tipărită | Finanțe și economie – 21 februarie 2019


    PÂNĂ NU DEMULT, remediul economiștilor pentru locurile cu probleme era fără curgere de sânge: lăsați-le să moară. „Unele orașe nu pot fi păstrate”, susținea această revistă în 2013, ceea ce i-a atras un volum mai mare decât de obicei de corespondență din partea cititorilor care nu erau de acord. Succesele electorale ale lui Donald Trump și campania de smulgere a Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) au zdruncinat știința sinistră. Economiști importanți au început să considere cum ar putea să arate un răspuns eficient la inegalitatea geografică. Într-o lucrare publicată în 2018, de pildă, Benjamin Austin, Edward Glaeser și Lawrence Summers de la Universitatea Harvard susțineau subvențiile la angajarea forței de muncă țintite la locurile cu probleme.

    Reconsiderarea politicilor bazate pe locuri poate să pară adesea în răspăr – ceva ce trebuie tolerat, pentru a-i împiedica pe cei de la extrema perdantă a inegalității regionale să îmbrățișeze populismul sau să se sinucidă cu droguri. Rezervele economiștilor sunt de înțeles:  eforturile de a ajuta comunitățile în dificultate ar putea foarte bine să îi împiedice pe oameni să se mute atunci când ar fi făcut-o, de altfel, plecând spre locuri mai promițătoare. Dar această perspectivă este, de asemenea, mioapă, după cum susține Raghuram Rajan, economist  la Universitatea din Chicago și fost șef al băncii centrale a Indiei. Într-o nouă carte impresionantă, „Al treilea stâlp: cum lasă piețele și statul în urmă comunitatea”, el arată că nu comunitățile sunt o sursă de fricțiune care inhibă buna operare a economiei globale, ci ele sunt o parte indispensabilă a unei societăți sănătoase.

    Rajan crede în piețe, dar s-a făcut adesea purtătorul unor vești economice penibile. În 2005, el a înăcrit atmosfera la o conferință anuală a șefilor băncilor centrale, întrebând dacă inovațiile financiare nu au făcut cumva lumea un loc mai riscant. Într-o carte publicată în 2010, el susținea că politicile care au condus fără să vrea la criza financiară globală, de pildă, subvențiile ipotecare, au fost adesea răspunsul la „linii de falie” economice, cum este inegalitatea; acele falii sunt încă prezente, gata să provoace dezastre pe viitor. „Al treilea stâlp” îi îndeamnă în mod similar pe economiști să recunoască un unghi mort. Locurile unde cresc oamenii, unde trăiesc și lucrează ei nu sunt simple aglomerații de activitate economică. Ele dau formă identității oamenilor și „ancorează individul în rețele umane reale”. Comunitățile dau efect de levier pentru cei care ar putea să se trezească altfel că sunt hărțuiți de stat sau de piețe. Funcția lor s-a schimbat dramatic din epoca preindustrială, dar comunitățile rămân un element-cheie al infrastructurii sociale.

    Faptul că o comunitate contează poate să pară o observație banală pentru noneconomiști. Dar el se alătură în mod neplăcut multor aspecte ale imaginii pe care un economist o are asupra lumii. Progresul economic a însemnat adesea înlocuirea interacțiunilor personale, de comunitate, cu unele eficiente, dar mai impersonale. Cu cât oamenii sunt mai puțin sentimentali despre locul unde stau sau cel pentru care lucrează, cu atât mai ușor vor putea să se mute, ca reacție la presiunile pieței, ceea ce sporește productivitatea și limitează pagubele produse de distrugerea creatoare. Prin contrast, activitatea economică bazată pe comunități poate fi ineficientă. Când împrumuți bani unui prieten sau te ocupi de o rudă bolnavă, astea par lucruri frumoase de făcut. Dar piețele financiare mai mari și mai transparente atrag mai multe fonduri și extind accesul la credite, în timp ce o piață pentru îngrijiri medicale permite specializarea și comerțul cu ameliorarea condițiilor de viață.

    Rajan recunoaște efectele negative ale comunităților strâns unite. Cartea sa face un scurt istoric al evoluției comunității, statului și pieței din Europa, care începe cu lumea sufocantă a domeniului feudal. Relațiile comunitare guvernau aproape fiecare aspect al vieții, menținând ordinea și stabilitatea, cu prețul stazei și oprimării economice. Perturbările acelei lumi au creat condiții pentru maturizarea statului și pentru progresul economic. Pe măsură ce lumea devenea tot mai interconectată, statele și piețele își asumau roluri care erau odinioară jucate de comunitate – de la asigurarea împotriva dificultăților la finanțarea investițiilor.

    Și astăzi, comunitățile pot fi intruzive și intolerante. Dar ele oferă, de asemenea, sprijin, inspirație și un fundal pentru viețile emoționale și spirituale ale oamenilor. Mai mult, comunitățile sunt locul unde abstracțiunile economiei și politicii globale devin reale.  Statele puternice și piețele profunde ar fi putut să permită o prosperitate și o libertate individuală fără precedent, dar ele sunt adesea pradă exceselor. A revenit adesea în sarcina comunităților să corecteze dezechilibrele de putere. Rajan trimite la mișcările sociale, născute din acțiunea comunităților, care au răspuns de răspândirea educației primare și extinderea dreptului de vot.

    Cred că suntem singuri acum

    Ultima jumătate de secol a fost totuși dificilă pentru al treilea pilon. Globalizarea și schimbările tehnologice au lipsit multe locuri de sursele de forță de muncă și avuție. Soarta regiunilor pare determinată din ce în ce mai mult de la distanță, de organizații supranaționale precum UE sau de piețe financiare globale capricioase. Comerțul și tehnologia au transformat multe industrii în afaceri de tipul câștigătorul ia tot potul. Oportunitatea s-a concentrat pe orașele scumpe, cu standard de superstar, care îi atrag pe membrii cei mai talentați ai comunităților și îi lasă pe toți ceilalți fără asemenea posibilități. Rajan consideră că slăbirea comunităților, care a urmat acestor tendințe, face ca lumea să fie mai vulnerabilă. Locuitorii frustrați ai locurilor cu probleme nu au încredere în elite și caută un sens, în schimb, în politica urâtă a unor lideri populiști.

    Soluțiile promițătoare sunt greu de găsit. Totuși, Rajan oferă recomandări rezonabile. Descentralizarea autorității în elaborarea de politici ar putea să revigoreze spiritul comunitar. Guvernele ar trebui și să practice „suveranitatea responsabilă”, consideră el, și să limiteze formele nenecesar de disruptive de integrare economică, precum este globalizarea financiară periculoasă. Dar esența celui de-al treilea pilon este că societatea contează, la urma urmei. Dat fiind că s-au preocupat insuficient de asta în ultimele decenii, liderii de afaceri și de guvern ar putea să aibă puține opțiuni și să trebuiască să facă față unor comunități frustrate, care cer schimbare.


    Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Stâlp de putere”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele