O tranziție lin executată. Noul prim-ministru spaniol, Pedro Sánchez, a adunat o echipă credibilă

Noul prim-ministru spaniol încearcă să combine schimbarea, stabilitatea și un mandat fragil.

42
7 minute de lectură

Ediția tipărită | Europa

7 iunie 2018 | MADRID

CU O BRUSCHEȚE neprevăzută, o nouă eră politică a debutat în Spania. După ce l-a răsturnat pe veteranul prim-ministru conservator Mariano Rajoy, printr-o moțiune de cenzură votată cu scorul de 180 la 169, săptămâna aceasta, liderul socialist Pedro Sánchez a format un nou guvern. Mandatul său va fi slab, sprijinit de o minoritate și mai mică în Congres decât în cazul predecesorului său, dar nu neapărat unul scurt: alegerile generale s-a putea să nu se organizeze cel puțin un an de acum înainte.

Sánchez, un economist de 46 de ani, a desemnat un cabinet în care se amestecă figuri vechi din fostele administrații socialiste cu oameni noi, câțiva veniți de la guvernele regionale pe care le conduce partidul său. Componența guvernului său trimite trei mesaje. Unele sunt menite să respingă criticile din partea Partidului Popular (PP) al lui Rajoy, care spun că noul prim-ministru este ostaticul naționaliștilor catalani și al Podemos, un partid populist de stânga, ale cărui voturi parlamentare l-au ajutat să ajungă la guvernare.

Primul mesaj este stabilitatea și angajamentul față de Europa. Sánchez a făcut o virtute din sprijinul limitat de care se bucură, angajându-se să se țină de bugetul lui Rajoy (și ținta sa de reducere a deficitului fiscal la 2,3% din PIB). Asta ar „garanta guvernabilitatea țării noastre într-un moment extraordinar de complex”, a declarat el în fața Congresului. Făcându-i pe mulți socialiști să ridice din sprâncene, el a numit-o pe Nadia Calviño, în prezent director general pentru bugete al Comisiei Europene, în funcția de ministru al Economiei.

Noul prim-ministru nu s-a arătat gata să anuleze reforma de liberalizare a pieței muncii a lui Rajoy, așa cum doresc sindicatele. Această reformă a ajutat la o descreștere rapidă a șomajului, în ultimii patru ani de revenire economică puternică după criza euro. Toate acestea înseamnă că remanierea politică nu a provocat aproape nicio undă de șoc printre investitori, care sunt mai preocupați de criza politică din Italia.

În al doilea rând, ministrul de Externe, Josep Borrell, este un fost ministru experimentat și fost președinte al Parlamentului European, precum și un catalan. Borrell a făcut campanie împotriva mișcării independentiste conduse de Carles Puigdemont, fostul președinte regional al Cataloniei. Numirea sa dă un semnal că noul guvern va sprijini Constituția (care interzice secesiunea) și va deveni mai activ în promovarea acestui argument în străinătate.

În al treilea rând, într-o țară unde feminismul câștigă teren, 11 dintre cei 17 membri ai noului cabinet sunt femei. Este un cabinet „după imaginea Spaniei”, a declarat Sánchez, care este angajat în sensul egalității sociale și de gen, precum și al modernizării economice, având drept motoare știința și inovația.

Aceste gesturi vor constitui o parte importantă din guvernarea Sánchez, întrucât el deține o marjă mică de manevră pentru introducerea unor schimbări radicale. Socialiștii săi, care dețin doar 84 dintre cele 350 de locuri din Congres, vor guverna singuri. PP-ul lui Rajoy avea 134 de locuri și putea să conteze pe Ciudadanos, un partid liberal, care deținea alte 32.

Fantoma trecutului

Înainte de convocarea unor alegeri – care ar urma cel târziu în vara lui 2020 –, Sánchez promite să renunțe la mai multe măsuri (cum ar fi restricțiile asupra libertății de adunare) impuse de PP atunci când deținea majoritatea și la care se opune majoritatea actualului parlament. El a promis o lege care va introduce plata egală la muncă egală pentru femei și bărbați și intensificarea eforturilor pentru a-i ajuta pe cei aflați în șomaj cronic.

Mai presus de toate, Sánchez aduce o gură de aer proaspăt. Sondajele arată că țara se plictisise de Rajoy. El s-a încăpățânat să scoată Spania din profunda ei criză economică, prin intermediul unor reforme ale sistemului financiar distrus, precum și ale pieței muncii. Criza constituțională privind Catalonia s-a repercutat însă asupra guvernului său. Mai mult decât orice, Rajoy nu a știut să combată, să investigheze sau să se scuze pentru un șir întreg de cazuri de corupție în care a fost implicat partidul său.

Pe 24 mai, un tribunal a confirmat că PP a condus o schemă financiară ilegală și că probele de disculpare aduse de Rajoy nu aveau credibilitate. Dat fiind că el subliniase adesea, în contextul catalan, faptul că sistemul de justiție din Spania este independent și să statul de drept este atotputernic, asta i-a subminat poziția, așa cum a observat iute Pedro Sánchez. Rajoy, un mare supraviețuitor al cărui aspect flegmatic ascunde instincte politice ascuțite, a fost prins în cele din urmă în propriul său joc. Săptămâna asta, într-un adio lacrimogen, el a demisionat de la conducerea PP, pe care a deținut-o timp de 15 ani.

Se poate spune orice despre Sánchez, dar nu că nu are curaj. Cu doar 19 luni în urmă, cariera sa politică părea să fie curmată, după ce baronii săi regionali l-au răsturnat de la conducerea Partidului Socialist. Aceștia s-au întors împotriva lui după două înfrângeri în alegeri și deoarece el prelungea o criză parlamentară, refuzând să permită formarea guvernului minoritar al lui Rajoy. Reacția sa a fost să se urce în vechiul său Peugeot și să parcurgă țara în lung și lat, adunându-i pe cei fideli partidului său. În mai 2017, el s-a răzbunat, recâștigându-și vechea poziție, în mod neașteptat, la alegerile primare din cadrul partidului său.

Poziția sa nu este una fără riscuri. PP controlează încă Senatul și consideră că a fost răsturnat în mod nedrept de la conducere, fără alegeri, promițând că îi va face viața grea noului guvern. Sánchez a spus că va încerca să treacă un buget mai generos pentru anul viitor, dar asta depinde de măsura în care va reuși să mențină baza sa eterogenă de sprijin. Cu toate acestea, e greu de răsturnat un prim-ministru spaniol, deoarece Constituția impune o majoritate parlamentară pentru o alternativă. Rajoy a fost primul care a avut această soartă în 40 de ani de democrație reinstaurată. Daca va fi necesar, guvernul poate să rostogolească bugetul pentru al doilea an.

Catalonia rămâne sfidarea cea mai mare. Sánchez l-a sprijinit pe Rajoy când acesta a impus guvernarea directă, după declarația unilaterală de independență a lui Puigdemont. Săptămâna aceasta, măsura a fost ridicată, când separatiștii au format un nou guvern. Prim-ministrul a spus că vrea dialog, așa cum a declarat și Quim Torra, omologul său catalan. Sánchez poate să încerce să detensioneze situația, de pildă, prin numirea unui procuror general mai puțin militant. Va lua însă timp să creeze un teren comun.

Riscul pentru Sánchez este că guvernul său este văzut ca ultima suflare a vechiului duopol politic, discreditat în timpul crizei economice, precum și datorită corupției (care i-a mânjit și pe socialiști). Motivul nemărturisit pentru succesul moțiunii de cenzură a fost că Ciudadanos, care stă foarte bine în sondajele de opinie, este singurul partid care dorește alegeri generale imediate; restul partidelor vor să evite alegerile. Socialiștii stagnează în jur de 20%, iar Sánchez speră că va reuși să ridice acest scor înainte de a se adresa alegătorilor. Este principala sa bătălie pe viitor.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „O tranziție lin executată”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele