OECD: Șocul economic este deja mai mare decât criza financiară din 2008. Este respinsă ideea unei recuperări rapide

151
2 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

Economia globală va avea nevoie de ani de zile pentru a se reface după pandemie, a avertizat Angel Gurría, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), citat de BBC, conform Mediafax.

Gurría a declarat că șocul economic este deja mai mare decât criza financiară din 2008, a respins ideea unei recuperări rapide și a apreciat că prognozele precedente care înjumătățeau creșterea economică globală a acestui an, la 1,5% sunt mult prea optimiste.

În timp ce numărul pierderilor de locuri de muncă și al falimentelor rămâne incert, Gurría a spus că țările vor face față, în următorii ani, declinului economic.

El a spus că multe dintre cele mai mari economii ale lumii vor intra în recesiune în lunile următoare – definite drept două trimestre consecutive de declin economic.

Gurría a spus că incertitudinea economică creată de epidemie aafectează economiile într-o măsură mai mare decât după atacurile teroriste din 11 septembrie sau decât criza financiară din 2008.

Gurría a avertizat că deficitele mai mari și datoriile împovărătoare vor afecta țările puternic îndatorate în anii următori.

Secretarul general al OECD a negat afirmațiile oficialilor din clubul G20 al națiunilor bogate ale lumii, care vorbeau de o redresare în formă de „V” – cu o scădere bruscă și puternică a activității economice urmată de o revenire rapidă a creșterii, spunîn că va fi, în cel mai bun caz, un ” U “cu cu baza foarte lungă. ”Putem evita să apară un „L”, dacă luăm astăzi deciziile corecte”.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele