
Zeci de persoane din comuna Strâmtura, județul Maramureș, sunt în izolare după ce un consilier local întors din Milano s-a făcut nevăzut. Înainte de asta, el a organizat o întâlnire electorală la care au participat peste 40 de oameni.
Primarul din comună spune că acesta ar fi plecat în Franța cu o săptămâna înainte de a expira perioada de izolare.
„Un consilier local PNL din comuna Strâmtura s-a întors în țară la începutul lunii martie din zona roșie, Milano, și trebuia să stea izolat la domiciliu. Am aflat că, după câteva zile, a organizat o întâlnire electorală la o pensiune, la care au participat circa 40 de persoane, iar acesta s-a mai întâlnit și cu alți oameni prin sat. Poliția l-a căutat acasă să vadă dacă respectă izolarea, dar nu l-a găsit, pentru că a părăsit țara și a plecat cu avionul în Franța. DSP Maramureș mi-a răspuns că trebuia să iasă din izolare în 17 martie, ori el era plecat din țară de aproape o săptămână. Oamenii din sat sunt nemulțumiți și speriați și spun că acest consilier este la partidul care trebuie, PNL, iar autoritățile îl acoperă”, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, primarul Ion Pasere.
Acesta a mai spus că oamenii care au avut contact cu acesta sunt panicați, chiar dacă acel consilier nu prezenta simtome.
„Poate consilierul era asimtomatic, dar poate era purtător de virus, nu avem de unde să știm pentru că nu a stat în autoizolare la domiciliu iar acum nu mai este în țară. DSP trebuia să aplice amenzile. Nu este corect ca pentru ceea ce a făcut să nu se ia nicio măsură, înseamnă că fiecare poate face la fel. Autoritățile nu și-au făut treba în acest caz, legea nu se aplică”, a afirmat primarul, potrivit sursei citate.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat că situația de la Strâmtura este, încă, în cercetare.