ONU cere Franţei să ancheteze folosirea „excesivă“ a forţei contra protestatarilor

1 minut de lectură

Înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a cerut astăzi Franţei să efectueze o „anchetă aprofundată“ în cazul utilizării forţei de către autorităţi împotriva protestatarilor din cadrul mişcării Vestele Galbene, informează cotidianul Le Monde.

„Încurajăm Guvernul francez să continue dialogul şi cerem urgent o anchetă aprofundată asupra tuturor situaţiilor de folosire excesivă a forţei“, a declarat Michelle Bachelet.

„Mişcarea Vestele Galbene protestează faţă de ceea ce consideră a fi excluderea de la drepturi economice şi de la participarea la afacerile publice. Inegalităţile afectează toate ţările şi, chiar şi în state prospere, sunt oameni care se simt excluşi de la beneficiile dezvoltării şi privaţi de drepturi economice şi sociale“, a subliniat Michelle Bachelet.

Forţele de ordine din Franţa au intervenit în multe situaţii pentru dispersarea manifestanţilor violenţi. Mişcarea Vestele Galbene a organizat o serie de proteste faţă de majorarea preţurilor la carburanţi şi faţă de erodarea nivelului de trai.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele