ONU: În Yemen au fost comise crime de război

66
2 minute de lectură

Potrivit unui raport al Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, toate părțile implicate în războiul din Yemen comit încălcări grave ale drepturilor omului în această țară, inclusiv crime, tortură și violuri, autorii nefiind aproape niciodată pedepsiți, potrivit France 24, preluat de Mediafax.

Anchetatorii și-au început misiunea în 2017, iar potrivit raportului, au identificat unele persoane care ar putea fi responsabile de crime de război. Această listă este, însă, una confidențială și i-a fost înmânată înaltului comisar pentru drepturile omului, Michelle Bachelet.

„Comunitatea internațională trebuie să nu mai ignore aceste încălcări ale drepturilor omului și situația umanitară intolerabilă“, a afirmat Kamel Jendoubi, liderul grupului de anchetă.

Potrivit raportului, care va fi prezentat în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului pe 10 septembrie, civilii din Yemen sunt terorizați în mod constant de atacuri, bombardamente și de minele antipersonal.

Experții susțin că legea este încălcată de toate părțile implicate în conflict, prin intermediul unor acțiuni precum crime, tortură, violuri și recrutarea copiilor pentru a deveni soldați. De asemenea, raportul atrage atenția că în această țară este utilizată foametea ca metodă de controlare a populației. De asemenea, documentul notează că aproape nicio persoană nu a fost trasă la răspundere pentru aceste crime.

Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite desfășoară acțiuni militare împotriva rebelilor houthi în Yemen. Arabia Saudită și o coaliție formată din mai multe state arabe au lansat peste 19.000 de raiduri aeriene în Yemen, lovind și civili, spitale și stații de tratare a apei. Organizațiile umanitare estimează că 60.000 de civili au fost uciși în război. De asemenea, 85.000 de copii au murit din cauza malnutriției.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele