Lumea se confruntă cu un „apartheid climatic”, pe de o parte cu cei bogaţi care se pot adapta mai bine la încălzirea globală şi, pe de cealaltă parte, cu cei săraci care suportă ce este mai rău, a declarat luni un expert ONU, relatează Agerpres, care citează AFP.
„În mod pervers, în timp ce săracii sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei sunt cei care vor plăti preţul schimbărilor climatice şi care au cea mai mică capacitate de a se proteja”, a declarat Philip Alston, raportul special al ONU privind sărăcia extremă şi drepturile omului, într-un comunicat de presă.
Raportul, care va fi prezentat săptămâna viitoare în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, se bazează pe cercetări care prevăd că schimbările climatice ar putea lăsa 140 milioane de persoane fără adăpost în ţările în curs de dezvoltare până în 2050.