Home Actualitate Operațiune de PR a Ministerului de Interne cu luptătorii SIAS care l-au capturat pe ucigașul polițistului

Operațiune de PR a Ministerului de Interne cu luptătorii SIAS care l-au capturat pe ucigașul polițistului

0
Operațiune de PR a Ministerului de Interne cu luptătorii SIAS care l-au capturat pe ucigașul polițistului
Sursa: Facebook
2 minute de lectură

MAI scoate în evidență, pe pagina sa de Facebook, meritele luptătorilor din trupele speciale care l-au capturat recent pe fugarul Marcel Ionel Lepa. Acesta din urmă a ucis un polițist din județul Timiș, apoi a reușit să fugă.

Postarea integrală de pe pagina de Facebook a MAI:

La puțin timp după ce criminalul a fost prins, cei 15 luptători de la SIAS s-au strâns în jurul comandantului. 
– Băieți, vă mulțumesc frumos! Vom pleca spre casă, dar nu înainte de a merge pe la Cristi. Trebuie să-i spunem că l-am prins.
– Merg eu să iau flori, spune lunetistul.
– Bun! Atunci, ne vedem cu toții la capelă!
Lunetistul grupei pleacă spre Timișoara. Se oprește în Piața Badea Cârțan și merge la prima florărie care îi iese în cale.
– Bună ziua!
– Să trăiți! îi răspunde un tânăr de aproximativ 30 de ani . L-ați prins?
– L-am prins!
O tăcere apăsătoare se lasă între cei doi. După câteva secunde dialogul este reluat.
– Aș vrea 50 de flori. Să fie albe, vă rog frumos!
– Nici nu vă dădeam altă culoare. Albul reprezintă puritate și reverență. Să știți că tare om bun a fost Cristi. Vin imediat!
În timp ce acesta pregătea florile, rând pe rând cei din piață veneau către polițist.
– Felicitări că l-ați prins pe criminal și condoleanțe pentru coleg! Să știți că și pe noi ne doare.
Cu greu își putea opri polițistul lacrimile.
– Gata! Aveți aici 100 de flori. 50 de la mine, 50 de la colega de vis-a vis.
– Cât mă costă?
– Să fiți sănătoși! Măcar atât să facem și noi!
Pe drumul de întoarcere către București, luptătorii de la trupele SIAS ne-au sunat și ne-au rugat să transmitem următorul mesaj:
“MULȚUMIM PENTRU FLORI, TIMIȘOARA! CU RESPECT!”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here