Orban, despre abrogarea recursului compensatoriu: Nu înseamnă că nu mai beneficiază nimeni

15
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Șeful Executivului a precizat că măsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi, transmite Mediafax.

„Vreau să fac o precizare, abrogarea legii privind recursul compensatoriu, nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. Fiind sub incidența legii penale cele mai favorabile, abrogarea recursului compensatoriu va genera efecte, doar pentru viitor, vor beneficia în continuare de prevederile fostei legi, nu numai cei care se află astăzi în detenție, ci și aceia care sunt judecați astăzi și, de asemenea, cei care au comis fapte pentru care ar putea să fie condamnați, care îmbracă forma unor infracțiuni, până la momentul abrogării”,a mai spus Orban.

Premierul a anunțat, totodată, că ministrul Justiției va merge la CEDO pentru a discuta despre situația justiției din România.

„Ceea ce este extrem de presant, este proiectul de lege din domeniul justiției, cel legat de prorogarea termenelor pentru cele trei măsuri legislative incluse în legile justiției și, de asemenea, din punctul meu de vedere, și a prevederilor legate de recursul compensatoriu. În privința acestei teme, vreau să vă anunț că i-am cerut Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să se deplaseze pentru a avea discuții la nivelul CEDO, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului și mai ales angajamentele pe care vrem să ni le asumăm pentru a arăta că avem voința de a corecta lucrurile, iar această voință va fi exprimată încă din cursul anului viitor”, a declarat premierul Ludovic Orban, luni, la finalul Biroului Politic Național al PNL.

Cătălin Predoiu a declarat, săptămâna trecută, că abrogarea imediată a recursului compensatoriu, fără analiză, ar putea duce la „efecte colaterale mai severe decât cele din prezent”. Ministrul a anunțat trei planuri ce vor fi atinse înainte de a fi abrogat recursul, astfel încât să nu fie pusă în pericol populația.

După ședința BEx PNL, premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pentru abrogarea și modificarea mai multor legi din domeniul Justiției, printre care recursul compensatoriu și prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraților.

De asemenea, premierul Orban a anunțat asumarea răspunderii pentru modificarea și abrogarea unor prevederi ale Ordonanței de Urgență 114.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele