
Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis, luni, un avertisment Vioricăi Dăncilă și PSD să nu încerce să ofere bani sau funcții parlamentarilor pentru a îi convinge să nu voteze moțiunea de cenzură, deoarece ar comite o infracțiune, potrivit Mediafax.
„Avertizez public președintele PSD și negociatorii PSD că orice promisiune făcută în bani sau în funcții către parlamentari, pentru a le schimba opțiunea politică, reprezintă o infracțiune. Ca atare, îi somăm să se abțină de la practicile cu care ne-au obișnuit. Oricum, șansele de reușită ale acestor practici, după părerea mea, sunt egale cu zero”, a declarat, luni, președintele PNL, Ludovic Orban.
Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului joi, începând cu ora 10:00. Numărul necesar adoptării moțiunii este de 233 de parlamentari.
Printre semnatarii moțiunii de cenzură se numără foștii parlamentari social-democrați Mihăiță Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoș, precum și deputatul PSD, Marius Bota.
Deputații Cornel Itu și Horia Nasra au renunțat la PSD și s-au alăturat grupului parlamentar Pro Europa. Anunțul va fi făcut în plenul Camerei Deputaților. Și deputatul neafiliat de Olt, fost membru ALDE, Mihai Niță, s-a alăturat aceluiași grup parlamentar.