Ordonanța lăcomiei amenință piața bursieră prin ricoșeu

54
5 minute de lectură

Plutește o tensiune îngrijorătoare în mediul de afaceri românesc. Domeniile afectate de intens evocata și controversata Ordonanță 114 sunt paralizate din cauza efectelor pe alocuri dramatice ale acestora. Oamenii de afaceri din alte domenii, care au, de exemplu, companii listate la bursă sau care vor să-și listeze compania, privesc cu îngrijorare evoluția pieței de capital din România. Fragila noastră piață de „frontieră” nu reușește să se califice la categoria superioară a piețelor emergente. OUG 114 va izbi, prin ricoșeu, bursa de valori. Polonia, care, trebuie să admitem, a avut un start mai dificil decât al nostru, cu o datorie publică apăsătoare și cu o industrie complexă, dar în mare parte autosuficientă, a urcat în categoria piețelor de capital dezvoltate. Nici nu avem mari șanse de a face odată saltul, care ar aduce în piața noastră mai mulți investitori de portofoliu. După tergiversarea sine die a listării campionului nostru energetic, Hidroelectrica, care ar fi ridicat lichiditatea pieței de capital, acum bursa simte amenințarea ieșirii din piață a șapte investitori instituționali, companiile care gestionează fondurile de pensii din pilonul II. Dacă acționarii acestora decid să nu majoreze capitalurile companiilor cu o sumă totală care depășește 800 de milioane de euro, atunci, practic, afacerile trag obloanele. Nu prea sunt șanse ca acționarii acestor companii să majoreze capitalurile unor firme care rulează în condițiile unor costuri neacoperite de încasări. Își închipuie cineva că acționarii unei companii olandeze sau franțuzești, sau austriece, de pildă, ar fi de acord să blocheze sute de milioane de euro în afaceri care vor afișa pierderi sau, în cel mai fericit caz, vor stagna? Ar însemna să ne închipuim că suntem șmecheri și ei sunt naivi. Gabriel Nițulescu descrie situația fondurilor de pensii din sistemul pilonului II. Îi pasă într-un registru personal: aparține generației „decrețeilor”, aceea care-și privește pensia cu îngrijorare, pesimist.

Adevărata problemă stă în atitudinea guvernanților, incredibil de ilogică. Niciodată n-am agreat teoria conspirației, dar haosul absolut care domină atât spațiul politic, cât și pe cel economic poate fi rezultatul unei strategii drăcești de prăbușire a unei țări. Nu exclud însă nici ipoteza autosuficientei imposturi. Este greu de înțeles de ce un economist, vremelnic așezat într-un fotoliu de ministru, nu poate înțelege mecanismele economiei de piață. Mai grav, își închipuie că un edict fiscal prost gândit și direcționat împotriva investițiilor, deci împotriva capitalului, poate da rezultate bune pentru economie.

Un alt economist cu experiență în afacerile administrației locale își închipuie că e un fel Père Joseph, călugărul capucin considerat o eminență cenușie a timpului său, datorită prieteniei cu Richelieu. Pentru capucinul nostru economia de piață este o noțiune abstractă, el bănuiește că ratele dobânzilor pot fi blocate prin edicte. Habar n-are ce-i ăla risc, deși, pe când își ascundea tablourile și lingorurile prin pereți și morminte, probabil îi înțelegea sensul. În piața financiară riscul e o noțiune abstractă, inventată de bănci pentru a smulge profituri din afacerile și banii țării. Cum poți, ca economist în secolul XXI, să nu înțelegi corelația dintre rata dobânzilor din piața bancară și inflație? Păi când inflația urca peste 5%, cum de nu și-a pus problema că ratele ROBOR ar fi putut și ele urca peste acest nivel. Nu s-a întrebat de ce dobânda de politică monetară a rămas sub inflație? Ca să îi pedepsească pe cei care economisesc banii în bănci, oare? Nu… ca să mențină un echilibru în economie, să nu sperie afacerile, să nu pună probleme celor care au luat credite în lei, oameni simpli și companii. Menținerea dobânzilor în piața bancară, acolo unde se împrumută între ele băncile, la un nivel sub inflație, a fost rezultatul politicilor băncii centrale. O bancă centrală impecabil condusă de o elită a economiștilor din România.

Economiști pe care, furat de moliciunea fotoliului de ministru, un alt economist îi critică acum, oarecum imprudent. Ce treabă are ministrul vremelnic al finanțelor cu banca centrală, cu maniera în care ea comunică? Niciuna, dimpotrivă. Toate calculele semidocte ale aiuritorului program de guvernare, acum eșuat în multiple nerealizări, au produs efecte nedorite. Ar fi trebuit ca magicienii bugetului să invite un arhitect conservator al banilor țării, care să le explice efectele imediate. Sau un jucător de șah, care să le ține lecții despre gândirea creatoare, aceea care evaluează câteva mutări în avans, atât ale tale, cât și ale adversarului. Acești domni nu înțeleg mecanismele complexe ale economiei de piață, închipuindu-și că dirijismul e mai atrăgător. Ei bine, nu e, dirijismul e o mișcare autoritară care-și expune fața hâdă chiar în aceste zile în Venezuela.

Până atunci însă, iată că primim avertismente de la Comisia Europeană, care, scrie fostul ministru al finanțelor Anca Dragu în Reporter global, ne dă un verdict sever: economia rulează cu dezechilibre macroeconomice, iar impuslul consumului se veștejește.

Lidia Moise
Lidia Moise este jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic. A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Lidia Moise este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele