Parlamentarii fură idei din presa „de umor voluntar”

111
5 minute de lectură

De unde se inspiră parlamentarii României când elaborează legi? Probabil că nici ei nu știu. Conducerea Senatului a luat act, luni (9 iulie 2019), în şedinţa Biroului Permanent, de solicitarea deputatului Dumitru Gherman, ca principal inițiator, de a-și retrage legea prin care copiii erau obligați să le dea bani părinților. Decizia deputatului PSD vine la scurt timp după declarația premierului Viorica Dăncilă, care a anunţat că nici Executivul şi nici partidul nu susţin propunerea legislativă, deşi este semnată de peste 70 de parlamentari PSD.

Tot în 9 iulie, imediat după retragerea sa de la Senat, cotidianul Libertatea titra victorios despre „Pagina 1 din Libertatea care a dus la retragerea unui proiect de lege: PSD a renunțat la legea prin care copiii erau obligați să le dea bani părinților!”, pagină apărută în Libertatea la 4 iulie a.c.

Ceea ce, poate, s-a uitat sau, poate, se știe mai puțin este că respectivul proiect de lege, care este o aberație în întregul său, a plecat tot de la un articol de presă (ce poate fi consultat la adresa https://www.timesnewroman.ro/life-death/79-hartuire-spirituala), articol apărut în Times New Roman, „cotidian de umor voluntar” (după cum se autodefinește) și a cărui deviză (de pe frontispiciu) este „Doamne, ocolește-i pe români”.

Articolul, scris în 22 august 2009, se intitula „PSD obligă copiii să-și întrețină părinții și bunicii săraci, altfel riscă închisoarea” și în intro-ul respectiv se arăta „Copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”, prevede un proiect de lege depus de 174 de parlamentari PSD”.

Deputatul PSD Dumitru Gherman și ceilalți 71 de parlamentari PSD, plus unul de la ALDE (Ion Tabugan) și unul de la Minorități (Slavoliub Adnagi), semnatari ai Legii, nu au fost prea originali, copiind, cuvânt cu cuvânt, o parte din „motivarea” legii, în fapt și în drept, prezentate în articolul umoristic, dar și denumirea sa.

Astfel, numele legii -„Legea recunoştinţei între generaţii”- a fost preluat, integral, din articolul apărut în Times New Roman. De asemenea, paragrafe întregi din motivarea legii aflate, până de curând, în așteptare, la Senat, sunt copiate din același articol. Astfel, se menționează, la un moment dat, în expunerea de motive a proiectului de lege, că: „Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiaşi familii, dezumanizarea sub influenţa banilor, egoismul şi lupta pentru dobândirea averilor create prin munca părinților şi a bunicilor, determinându-i pe tineri să uite că au şi obligații, și nu numai drepturi”. Paragraful se regăsește identic și în textul publicat de Times New Roman.

Textul Times New Roman „prevede” că „Obligațiile se referă nu numai la părinții naturali, ci și la părinții vitregi, bunici și străbunici. Legea prevede, pe de altă parte, că și bunicii sunt obligați să întrețină „nepoţii minori, care necesită sprijin material, aflaţi în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi”. Cele două prevederi ale legii Times New Roman se regăsesc la articolele 8, respectiv 6, din proiectul de lege al PSD proaspăt retras.

Sancțiunile prevăzute în proiectul de lege al parlamentarilor PSD sunt, de asemenea, identice ca motivare cu cele din articolul Times New Roman. Chiar și referințele la articolul din Codul Penal, deși, între timp, din 2009, avem un alt cod penal. „Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăție prevederile prezentei legi constituie infracțiune și se sancționează conform articolului 305 din Codul Penal”, se arată în proiectul semnat de cei 74 de parlamentari PSD (articolul 11 din proiectul de lege al PSD). Articolul 305 se referă, într-adevăr, la abandonul în familie și la infracțiuni contra familiei, dar în vechiul cod penal. În noul cod penal, articolul 305 se referă la „neglijenţa în păstrarea informaţiilor”, infracţiune ce se subsumează capitolului „infracțiuni de serviciu”. Conform prevederilor vechiului cod penal, pentru situația de „neplată cu rea-credință, timp de două luni, a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească”, pedeapsa este cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Dumitru Gherman, întrebat despre felul în care i-a venit ideea promovării acestui proiect de lege, spunea că: „Ideea mi-a venit de la o iniţiativă a Consiliului Uniunii Europene, Parlamentul European (sic!), din 2012, au şi denumit anul îmbătrânirii active şi a solidarităţii între generaţii. De asemenea, un grup de profesori mai în vârstă, din Bucureşti şi Oradea, au observat nişte cazuri, ce-i drept, particulare, în care multor părinţi sau bunici, care şi-au crescut copiii, nepoţii cu mari sacrificii, li se întâmplă, conform zicalei, că nu ştii ce creşti, şi nu mai dau nici măcar un telefon”.

Oare Consiliului Uniunii Europene, Parlamentul European să se fi inspirat din site-ul umoristic românesc?!

Acestea fiind zise, recomandăm cordial celor 74 de parlamentari PSD+ALDE+Minorități, semnatari ai proiectului – printre care Nicolae Bădălău, Florin Iordache, Ioana Bran, Marius Budăi, Natalia Intotero ș.a.m.d. – să citească presa.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele