Parlamentul votează miercuri componența BNR, a Consiliului fiscal și președintele CNA

2 minute de lectură

Parlamentarii vor vota miercuri, în plen reunit, componența Consiliului de Administrație al BNR, inclusiv funcția de guvernator BNR, unde este propus Mugur Isărescu, cât și reprezentanții Consiliului fiscal. Aleșii o vor valida și pe Monica Gubernat, actual președinte al CNA, în aceeași ședință, informează Mediafax.

Propunerea pentru funcția de guvernator al BNR și președinte al Consiliului de Aadministrație este Mugur Isărescu, validat marți, în comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului, cu unanimitate de voturi.

Florin Georgescu este propunerea pentru funcțiile de prim-viceguvernator al BNR și vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Comisiile de buget-finanțe i-au mai validat pe Leonardo Badea și Eugen Nicolăescu pentru a fi membru ai Consiliului de Administrație și respectiv viceguvernator al BNR.

Pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al BNR, Parlamentul va aproba urmatoarea componență:

-Csaba Balint
-Gheorghe Gherghina
-Cristian Popa
-Dan-Radu Rușanu
-Virgiliu-Jorj Stoenescu

Un alt punct de pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului vizează numirea membrilor Consiliului fiscal. Astfel, componența Consiliului fiscal, validată în Comisiile de buget ale Parlamentului este următoarea:

-George Georgescu- la propunerea Academiei Române

-Bogdan-Octavian Cozmâncă- la propunerea BNR

-Georgiana Camelia Crețan- susținut de Academia de Studii Economice

-Daniel Dăianu- propus de Institutul Bancar Român

-Bogdan Sebastian Căpraru – susținut de Asociația Română a Băncilor

Consiliul fiscal urmează să își aleagă, de asemenea, conducerea.

Plenul reunit o va valida și pe Monica Gubernat în funcția de președinte al CNA. Ea deține și în prezent această funcție.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele