Partida antioccidentală

281
Parlamentul European Sursa: Euobserver.com

În ultimii doi ani, în publicații clasice precum revista noastră sau „22”, sau în cele în format electronic, precum ziare.com, am atenționat asupra intensificării în România a retoricii antioccidentale. Am explicat de mai multe ori atât de ce asistăm din nou la acest fenomen, ce are o anumită ciclicitate istorică, cât și cine susține acest periculos proces, care poate face atât de mult rău României. 

Între timp, mai multe sondaje, realizate de unele instituții europene, precum Parlamentul European, sau făcute de organizații specializate din România ne arată că, pentru prima dată de la aderarea sa la UE, sprijinul în România pentru Uniunea Europeană scade sub 50%. Relativ recent, Calea Europeană a prezentat rezultatele unui sondaj Eurobarometru, care ne arată că în regiunea de nord-est a României, zona centrală și de nord a Moldovei, doar 20% dintre români mai cred că este bine pentru ei în UE. Nu întâmplător, această zonă a României este și cea mai săracă. În același sondaj, în Transilvania, în zona Cluj‒Oradea, 78% dintre români cred că este bine în UE. Diferența dintre cele două părți ale aceleiași Românii ar trebui să ne alarmeze. 

Viitorul european al țării noastre nu mai este deloc atât de sigur ca altădată, după cum nici procesul de integrare nu mai poate fi considerat a fi ireversibil. Și asta, pentru că românii noștri au început să aibă îndoieli, chiar dacă ele sunt nejustificate, fiind generate în mod fals, pe bază de minciună și manipulare. Iar acestea se pot transforma într-o oportunitate de acțiune pentru acele grupuri de interese sau chiar state, nemulțumite de europenizarea României. De altfel, vizita de acum un an, la București, a patriarhului Rusiei, Kiril, poate fi descifrată și în această cheie. Românii sunt din nou la o răscruce de drumuri, sunt în pericol de rătăcire a „căii europene”.

Istoric și politic, un lucru de care trebuie să ținem cont, românii nu au fost organizați numai în formațiuni politice, ci și în partide, pluralul de la partidă. Partida este ceva diferit de partid. Dacă partidul este organizat în jurul unei ideologii, partida susține o opțiune civilizațională. Ea nu este neapărat organizată și structurată ca un partid politic, dar are un obiectiv, militează pentru același scop. Reprezentanții ei se pot regăsi în mai multe partide politice diferite, tot așa după cum îi putem identifica și în mișcări intelectuale, culturale sau ca simpli indivizi, în societate. Pentru cei doritori să aprofundeze ideea de partidă, le recomand să citească cartea profesorului Boia „Germanofilii” sau articolul profesorului Mihail Ionescu, din Magazin Istoric, despre partida rusă din România.De altfel, atât în secolul al XIX-lea, cât și în secolul XX, românii s-au organizat în câteva partide celebre, ce au jucat un rol major, pozitiv sau nefast în viața țării. În 1835, în jurul colonelului Ion Câmpineanu, se organizează Partida Națională, ce milita pentru abolirea protectoratului rusesc. În mod remarcabil, această partidă, chiar dacă era națională, era și pro-europeană, bazându-se și pe sprijinul Franței și al Angliei. În preajma intrării României în Primul Război Mondial, foarte activă a fost partida pro-franceză, ce urmărea recuperarea Transilvaniei în urma unei alianțe franco-romane și participării noastre la război de partea Antantei. Nu în ultimul rând, după 1990, foarte vizibilă și activă a fost partida pro-occidentală, cu reprezentanți de seamă mai ales în partidele istorice, PNȚCD sau PNL, dar și în zona partidelor de stânga, inclusiv în PSD. În plus, partida pro-occidentală de după 1990 a beneficiat de un imens sprijin public în rândul intelectualității românești.

Partida antioccidentală, inclusiv azi, pune accentul pe ce ne separă de Occident, pe ce ne diferențiază, în primul rând pe ortodoxie. Exemplul clasic pe care-l dau sunt legionarii și ideile lor mistico-politice din anii  30. La vremea respectivă, victoria taberei antioccidentale ne-a dus la izolare politică și economică, la sărăcie agravată și chiar la monstruoase crime, precum Holocaustul. Din cauza unui nivel redus de educație, naționalismul nostru excesiv a eșuat în fascism. Aspectul ăsta este relevant până astăzi, forma actuală de antioccidentalism fiind de inspirație ceaușistă, de prin anii  70‒̓80 , „omul nou”, produs ideologic al unei false revoluții culturale și bazat, într-o mare măsură, pe recuperarea ideilor politice ale Mișcării Legionare. Și asta, în ciuda faptului că în istoria statului român modern naționalismul nu a fost întotdeauna antioccidental. Repet, partida națională a lui Câmpineanu, de pe la 1830, era una pro-europeană, fiind sprijinită de Anglia și Franța. 

Pe de altă parte, partida pro-occidentală pune accentul pe ce ne leagă de Vest, pe elementele comune cu ei, precum latinitatea noastră și marile noastre realizări comune cu Vestul, precum Unirea Principatelor, Marea Unire de la 1918 sau aderarea noastră la NATO și UE. Fără a o idealiza, consider această opțiune ca fiind cea mai bună pentru România, având nete avantaje față de alte opțiuni concurente, fie că vorbim de opțiunea rusă, fie de cea chineză. Reluând argumentele înaintașilor noștri, prin împărtășirea opțiunii pro-occidentale nu am face decât să ne ținem de neamuri. Fie că ne referim la alți latini occidentali precum italienii sau spaniolii, fie, mai ales, la milioanele de români care trăiesc în Apus. „Ex Occidente Lux”.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele