
Toate persoanele care au deținut funcția de Avocat al Poporului vor avea pensii la nivelul judecătorilor de la Curtea Constituțională, după ce deputații au votat o lege în acest sens. Astfel, o pensie a Avocatului Poporului va putea atinge peste 15.000 de lei lunar, care se va indexa în funcție de inflație cu fiecare an.
„Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în modificarea legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.
În ceea ce priveşte pensia Avocatului Poporului, vechea lege prevedea că acesta ”beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale (…) Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”.
Actul normativ prevede şi faptul că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorilor de la Curtea Constituţională, iar dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată.